Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. (Matei 5:14)
În timpul veacurilor de întuneric spiritual, biserica lui Dumnezeu a fost ca o cetate aşezată pe un munte. De la un secol la altul, în cursul generaţiilor care s-au succedat, învăţăturile curate ale Cerului au fost descoperite înăuntrul ei. Aşa slabă şi cu defecte cum pare, biserica este singurul obiect spre care Dumnezeu îşi îndreaptă în mod deosebit atenţia supremă. Ea este scena harului Său, unde are plăcere să-Şi manifeste puterea de a transforma inimi.
Hristos a întrebat: „Cu ce vom asemăna împărăţia lui Dumnezeu sau prin ce pildă o vom înfăţişa?” (Marcu 4:30). El nu putea folosi ca analogie împărăţiile lumii. El nu a găsit în societatea omenească nimic cu care să o asemene. Împărăţiile pământeşti stăpânesc prin ascendentul puterii fizice; dar din împărăţia lui Hristos este dată la o parte orice armă omenească, orice mijloc de constrângere. Împărăţia aceasta urmăreşte să înalţe şi să înnobileze omenirea. Biserica lui Dumnezeu este reşedinţa vieţii sfinte, plină cu diferite daruri şi înzestrată cu Spiritul Sfânt. Membrii ei trebuie să-şi găsească fericirea în fericirea acelora pe care îi ajută şi îi binecuvântează.
Minunată este lucrarea pe care Domnul doreşte să o aducă la îndeplinire prin biserica Sa, pentru ca Numele Său să fie proslăvit. Un tablou al acestei lucrări este dat în viziunea lui Ezechiel despre râul cu ape tămăduitoare: „Apa aceasta curge spre ţinutul de răsărit, se pogoară în câmpie şi se varsă în mare şi, vărsându-se în mare, apele mării se vor vindeca. Orice făptură vie, care se mişcă, va trăi pretutindeni pe unde va curge râul şi vor fi o mulţime de peşti, căci, pe oriunde va ajunge apa aceasta, apele se vor face sănătoase şi, pretutindeni pe unde va ajunge râul acesta, va fi viaţă… Dar lângă râul acesta, pe malurile lui, de amândouă părţile, vor creşte tot felul de pomi roditori. Frunza lor nu se va veşteji şi roadele lor nu se vor sfârşi; în fiecare lună vor tace roade noi, pentru că apele vor ieşi din Sfântul Locaş. Roadele lor vor sluji ca hrană şi frunzele lor, ca leac” (Ezechiel 47:8-12). […]
Prin integritatea lui Iosif, a fost ocrotită viaţa întregului popor. Prin Daniel, Dumnezeu a salvat viaţa tuturor învăţaţilor Babilonului. Şi aceste izbăviri sunt pilde; ele ilustrează binecuvântările spirituale oferite lumii prin legătura cu Dumnezeul căruia Iosif şi Daniel I se închinau. Toţi aceia în a căror inimă rămâne Hristos, toţi aceia care vor reflecta iubirea Sa faţă de lume, lucrează împreună cu Dumnezeu la binecuvântarea omenirii. Pe măsură ce primesc de la Mântuitorul har ca să-l împartă cu alţii, din întreaga lor fiinţă va curge un torent de viaţă spirituală.
Faptele apostolilor, pp. 12-13
