Credeţi-Mă că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în Mine; credeţi cel puţin pentru lucrările acestea. (Ioan 14:11)
Când Hristos spunea aceste cuvinte, slava lui Dumnezeu strălucea pe faţa Sa şi toţi cei prezenţi simţeau o teamă sfântă când ascultau captivaţi cuvintele Lui. Inima lor era atrasă şi mai puternic spre El şi, în timp ce erau atraşi cu o iubire mai mare către Hristos, erau atraşi şi unul către altul. Simţeau că cerul era foarte aproape şi că vorbele pe care le ascultau erau un mesaj pentru ei de la Părintele ceresc.
„Adevărat, adevărat vă spun”, a continuat Hristos, „că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu” (Ioan 14:12). Mântuitorul dorea foarte mult ca ucenicii Săi să înţeleagă scopul pentru care natura Lui dumnezeiască era unită cu natura omenească. El a venit în lume ca să arate slava lui Dumnezeu, pentru ca omul să fie înălţat prin puterea ei re-creatoare. Dumnezeu Se descoperea în El, pentru ca El să Se descopere în noi. Isus n-a manifestat anumite însuşiri şi nu S-a folosit de puteri pe care omul n-ar putea să le aibă, prin credinţa în El. Toţi urmaşii Lui pot avea natura Lui omenească desăvârşită, dacă se vor supune lui Dumnezeu ca El.
„Va face lucrări şi mai mari decât acestea; pentru că Eu Mă duc la Tatăl” (versetul 12). Prin aceasta, Hristos nu voia să spună că lucrarea ucenicilor Săi va avea un caracter mai înalt decât a Sa, dar că va fi mai întinsă. El nu S-a referit numai la săvârşirea de minuni, ci la tot ceea ce urma să aibă loc sub lucrarea Duhului Sfânt.
După înălţarea Domnului, ucenicii şi-au dat seama de împlinirea făgăduinţei Sale. Scenele răstignirii, învierii şi înălţării lui Hristos erau pentru ei realităţi vii. Ei au văzut că profeţiile s-au împlinit aşa cum stătea scris. Au cercetat Scripturile şi au primit învăţătura lor cu o credinţă şi o siguranţă necunoscute mai înainte. Ştiau că învăţătorul lor divin era exact ceea ce pretinsese că este. În timp ce îşi povesteau experienţele şi slăveau iubirea lui Dumnezeu, inimile oamenilor erau înduioşate şi supuse, iar mulţimile credeau în Isus.
Făgăduinţa pe care Mântuitorul le-a dat-o ucenicilor este o făgăduinţă pentru biserica Sa, până la sfârşitul timpului. Dumnezeu n-a intenţionat ca planul Său minunat pentru răscumpărarea oamenilor să aibă urmări neînsemnate. Toţi aceia care merg la lucru încrezători în ceea ce poate să facă Dumnezeu pentru ei şi prin ei, nu în ceea ce pot face ei singuri, vor simţi cu siguranţă împlinirea făgăduinţei Sale: „Cine crede în Mine… va face alte lucrări şi mai mari decât acestea”, declară El, „pentru că Eu Mă duc la Tatăl”.
Viaţa lui Iisus, pp. 664, 667
