Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi. (Ioan 1:14)
Ca reprezentanţi ai Lui între oameni, Hristos nu alege îngeri care n-au căzut niciodată, ci fiinţe omeneşti, oameni cu aceleaşi patimi ca aceia pe care caută să-i salveze. Hristos S-a îmbrăcat cu natura omenească pentru a putea ajunge la oameni. Dumnezeirea avea nevoie de natura omenească deoarece erau necesare atât divinul, cât şi umanul pentru a aduce lumii mântuirea. Dumnezeirea avea nevoie de natura omenească pentru ca aceasta să ofere un canal de comunicare între Dumnezeu şi om. La fel stau lucrurile cu servii şi trimişii lui Hristos. Omul are nevoie de o putere din afara lui şi mai mare decât el, care să refacă în el chipul lui Dumnezeu şi să-l facă în stare să săvârşească lucrarea lui Dumnezeu; dar aceasta nu face ca lucrarea omului să fie lipsită de importanţă. Natura omenească se bizuie pe puterea divină. Hristos locuieşte în inimă prin credinţă şi, în colaborare cu Divinitatea, puterea omului ajunge în stare să facă binele.
Acela care i-a chemat pe pescarii din Galileea îi cheamă încă pe oameni în serviciul Său. El este tot atât de binevoitor să-Şi manifeste puterea prin noi cum a fost în cazul primilor ucenici. Oricât am fi de nedesăvârşiţi şi de păcătoşi, Domnul ne prezintă oferta parteneriatului cu El, a uceniciei în Hristos. El ne invită să ne aşezăm sub învăţăturile dumnezeieşti, pentru ca, unindu-ne cu Hristos, să putem face lucrările lui Dumnezeu.
„Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, şi nu de la noi” (2 Corinteni 4:7). Din cauza aceasta a fost încredinţată predicarea Evangheliei unor oameni supuşi greşelii, şi nu îngerilor. Se vede foarte bine că puterea care lucrează prin slăbiciunea omenească este puterea lui Dumnezeu şi, în felul acesta, suntem încurajaţi să credem că puterea care poate să-i ajute pe alţii la fel de slabi ca noi poate să ne ajute şi pe noi. […]
Noi trebuie să fim împreună-lucrători cu îngerii cereşti pentru a-L prezenta lumii pe Isus.
Viaţa lui Iisus, pp. 296-297
