A dezbrăcat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce. (Coloseni 2:15)
Expulzându-l pe Satana din ceruri, Dumnezeu Şi-a demonstrat dreptatea şi a protejat onoarea tronului Său. Dar, când omul a păcătuit, cedând în faţa înşelăciunilor acestui spirit apostat, Dumnezeu Şi-a dovedit iubirea dându-L pe singurul Său Fiu să moară pentru omenirea decăzută. Caracterul lui Dumnezeu s-a văzut în lucrarea de răscumpărare. Argumentul puternic al crucii demonstrează universului întreg că drumul păcatului pe care l-a ales Lucifer nu putea fi pus în niciun fel pe seama guvernării lui Dumnezeu.
Caracterul marelui amăgitor a fost demascat în conflictul care a apărut între el şi Hristos, în timpul lucrării pământeşti a Mântuitorului. Satana nu și-i ar fi putut atrage mai cu succes antipatia îngerilor cereşti şi a întregului univers loial lui Dumnezeu decât a făcut-o prin lupta nemiloasă pe care a dus-o împotriva Răscumpărătorului lumii. Blasfemia incredibilă de a-I cere lui Hristos să i se închine, îndrăzneala arogantă de a-L duce pe vârful muntelui şi pe acoperişul templului, intenţia criminală care s-a văzut atunci când L-a îndemnat să Se arunce de la acea înălţime ameţitoare, răutatea neobosită cu care L-a urmărit peste tot, inspirând în inima preoţilor şi a poporului hotărârea de a-I refuza iubirea şi de a striga: „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!” – toate acestea au provocat uimirea şi indignarea universului.
Satana a îndemnat lumea să-L respingă pe Hristos. Prinţul răului şi-a exercitat toată puterea şi viclenia pentru a-L distruge pe Isus, deoarece a văzut că îndurarea şi iubirea Mântuitorului, compasiunea şi bunătatea Lui îi prezentau lumii caracterul lui Dumnezeu. A combătut toate declaraţiile Fiului lui Dumnezeu şi a folosit oameni ca instrumente prin care să umple viaţa Mântuitorului de suferinţă şi tristeţe. Sofismele şi minciunile prin care a căutat să împiedice lucrarea lui Isus, ura lui manifestată în copiii neascultării, acuzaţiile sale nemiloase împotriva Aceluia a cărui viaţă era de o bunătate neegalată – toate acestea izvorau dintr-o dorinţă adâncă de răzbunare. Focurile înăbuşite ale invidiei şi răutăţii, ale urii şi răzbunării au izbucnit la Calvar împotriva Fiului lui Dumnezeu, în timp ce tot cerul privea scena într-o groază tăcută. […]
Vinovăţia lui Satana nu mai avea acum nicio scuză. El îşi manifestase adevăratul caracter de mincinos şi ucigaş.
Tragedia veacurilor, pp. 500, 502
