Căci nici fraţii Lui nu credeau în El. (Ioan 7:5)
Încă de timpuriu, Isus începuse să lucreze din proprie iniţiativă la formarea caracterului Său şi nici chiar respectul şi iubirea faţă de părinţii Săi nu-L puteau face să renunţe la ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu. „Stă scris” era motivaţia Sa ori de câte ori făcea un lucru deosebit de cele obişnuite în familie. Însă influenţa rabinilor I-a adus multă amărăciune în viaţă. Din tinereţe a trebuit să înveţe lecţia grea că trebuie să tacă şi să sufere cu răbdare.
Fraţii Lui, cum erau numiţi copiii lui Iosif, erau de partea rabinilor. Ei insistau că tradiţiile trebuie să fie ţinute ca şi când ar fi fost cerinţele lui Dumnezeu. Ei priveau chiar preceptele oamenilor ca fiind mai presus de Cuvântul lui Dumnezeu şi se supărau văzând cum gândirea clară a lui Isus urata deosebirea dintre rătăcire şi adevăr. Ei condamnau ascultarea Lui strictă de Legea lui Dumnezeu ca fiind încăpăţânare. Erau însă surprinşi de cunoştinţa şi înţelepciunea date pe faţă în răspunsurile pe care li le dădea rabinilor. Ştiau că nu fusese învăţat de oameni înţelepţi, dar nu puteau să nu vadă că El era un învăţător pentru ei. Recunoşteau că educaţia Lui era mai înaltă decât a lor. Dar nu înţelegeau faptul că El a avut acces la pomul vieţii, un izvor de înţelepciune pe care ei nu-1 cunoşteau. […]
În orice timp şi în orice loc, El Se interesa cu iubire de oameni şi răspândea în jurul Său lumina unei evlavii fericite. Toate lucrurile acestea erau o mustrare pentru farisei. Ele dovedeau că religia nu constă în iubirea de sine şi că viaţa lor, închinată numai intereselor personale, era departe de adevărata temere de Dumnezeu. Faptul acesta a dat naştere la vrăjmăşie împotriva lui Isus, aşa că ei căutau să-L oblige să ţină rânduielile lor. […]
Lucrurile acestea erau neplăcute pentru fraţii Lui. Fiind mai în vârstă ca Isus, pretindeau ca El să asculte de ei. Îl acuzau că Se credea superior lor şi-L mustrau că Se ridica mai presus de învăţătorii, preoţii şi mai-marii poporului lor. Adesea, Îl ameninţau şi căutau să-L intimideze, dar El trecea mai departe, făcând din Scriptură călăuza Sa.
Isus îi iubea pe fraţii Săi şi întotdeauna Se purta faţă de ei cu o iubire desăvârşită, dar ei erau invidioşi pe El şi îşi manifestau în mod categoric necredinţa şi dispreţul. Ei nu puteau să înţeleagă purtarea Lui.
Viaţa lui Iisus, pp. 86-87
