Puteţi voi să beţi paharul pe care am să-l beau Eu? (Marcu 10:38)
Din amărăciunile pe care le suportă oamenii, n-a rămas niciuna pe care Hristos să n-o fi gustat. Erau şi din aceia care încercau să arunce dispreţ asupra Lui din cauza naşterii Sale şi, chiar din copilărie, a trebuit să sufere privirile lor batjocoritoare şi şoptirile lor de rău. Dacă ar fi răspuns cu o privire sau cu un cuvânt lipsit de răbdare, dacă ar fi făcut o singură dată un lucru rău, cum îl îndemnau fraţii Lui, n-ar mai fi fost un exemplu desăvârşit. N-ar mai fi putut să îndeplinească planul de mântuire. Dacă ar fi admis că există o scuză pentru păcat, Satana ar fi triumfat, şi lumea ar fi fost pierdută. Pentru motivul acesta căuta şi ispititorul să-I facă viaţa cât mai grea, ca să fie atras spre păcat.
Dar, la fiecare ispită, El avea un singur răspuns: „Stă scris.” Rareori mustra vreo faptă rea a fraţilor Săi, dar avea întotdeauna să le spună un cuvânt de la Dumnezeu. Adesea, îl acuzau de laşitate, dacă nu voia să li Se alăture în vreo faptă oprită, dar El răspundea cu ceea ce stă scris: „Frica de Domnul, aceasta este înţelepciunea; depărtarea de rău este pricepere” (Iov 28:28).
Unii căutau să fie aproape de El pentru că acolo simţeau pace, dar mulţi se fereau de El pentru că erau mustraţi de viaţa Lui nepătată. […]
Adesea era întrebat: De ce ţii să fii aşa deosebit faţă de noi toţi? Stă scris, spunea El: „Ferice de cei fără prihană în calea lor, care umblă întotdeauna după Legea Domnului! Ferice de cei ce păzesc poruncile Lui, care-L caută din toată inima lor, care nu săvârşesc nicio nelegiuire şi umblă în căile Lui!” (Psalmii 119:1-3).
Când îl întrebau de ce nu Se unea cu tinerii din Nazaret la distracţiile lor, El le spunea că stă scris: „Când urmez învăţăturile Tale, mă bucur de parc-aş avea toate comorile. Mă gândesc adânc la poruncile Tale şi cărările Tale le am sub ochi. Mă desfatez în orânduirile Tale şi nu uit Cuvântul Tău” (Psalmii 119:14-16).
Isus nu Se lupta pentru drepturile Sale. Adesea I se făcea munca mai grea decât era nevoie, tocmai pentru că El era bun şi nu Se plângea. Cu toate acestea, n-a greşit şi nici nu S-a descurajat. El a trăit mai presus de toate aceste greutăţi, de parcă era în lumina feţei lui Dumnezeu. El nu Se răzbuna când oamenii se purtau aspru cu El, ci, plin de răbdare, suferea insulta.
Viaţa lui Iisus, pp. 88-89
