Iată că împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mănz, pe mânzul unei măgăriţe. (Zaharia 9:9)
Hristos a urmat obiceiul iudeilor în ce priveşte intrarea împărătească. Animalul pe care călărea era acela pe care călăreau regii lui Israel, iar profeţia prevestise că în felul acesta trebuia să vină şi Mesia în Împărăţia Sa. De-abia S-a aşezat pe mânz şi un puternic strigăt de triumf a umplut aerul. Cei din mulţime Îl onorau ca pe Mesia, Împăratul lor. De astă dată, Isus a primit omagiul care nu îngăduise niciodată mai înainte să-I fie adus, iar ucenicii au văzut în aceasta o dovadă că fericita lor nădejde urma să se împlinească şi Îl vor vedea aşezat pe tron. Oamenii din mulţime erau convinşi că ceasul eliberării lor este aproape. În imaginaţie, vedeau oştirile romane izgonite din Ierusalim şi Israelul ajuns din nou o naţiune independentă. Toţi erau fericiţi şi emoţionaţi; oamenii se întreceau unii cu alţii să-I aducă cinstire. Ei nu puteau să desfăşoare un cortegiu plin de fast şi de splendoare exterioară, dar I s-au închinat cu inimi fericite. Nu erau în stare să-I aducă daruri preţioase, dar şi-au întins hainele pe drum, ca un covor în calea Lui, şi au presărat drumul cu ramuri înfrunzite de măslin şi palmier. Ei nu puteau să aşeze în fruntea procesiunii steaguri împărăteşti, dar au tăiat ramuri bogate din palmieri, emblema biruinţei naturii, şi le-au fluturat prin aer, scoţând aclamaţii şi osanale puternice. […]
Niciodată mai înainte, în viaţa pământească, Isus nu îngăduise o astfel de demonstraţie. El prevăzuse amănunţit urmările. Aceasta urma să-L ducă la cruce. […] Era, prin urmare, necesar ca ochii tuturor oamenilor să fie îndreptaţi către El; evenimentele care au precedat jertfa Lui cea mare l rebuiau să fie de aşa natură, încât să atragă atenţia în mod direct asupra jertfei Lui. După o demonstraţie ca aceea care a însoţit intrarea Sa în Ierusalim, toţi ochii aveau să urmărească înaintarea Lui grabnică spre scena finală.
Viaţa lui Iisus, pp. 570-571
