Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit. (Matei 5:48)
Condiţia dobândirii vieţii veşnice este şi în prezent aceeaşi condiţie care a fost întotdeauna, aceeaşi care a fost în Paradis, înainte de căderea primilor noştri părinţi – ascultarea perfectă de Legea lui Dumnezeu, neprihănirea desăvârşită. Dacă viaţa veşnică ar fi fost acordată cu o condiţie mai mică decât aceasta, atunci fericirea întregului univers ar fi fost în pericol. Poarta ar fi deschisă pentru intrarea păcatului, cu tot cortegiul lui de blestem şi nenorocire, pentru a rămâne o veşnicie.
Înainte de căderea în păcat, Adam a avut posibilitatea de a-şi forma un caracter neprihănit, prin ascultare de Legea lui Dumnezeu. Dar el nu a reuşit să facă lucrul acesta şi, ca o consecinţă a păcatului său, natura noastră este căzută, iar prin noi înşine nu putem deveni neprihăniţi. Deoarece suntem păcătoşi şi nesfinţi, nu putem respecta în mod desăvârşit Legea sfântă. Noi nu avem o neprihănire proprie, prin intermediul căreia să răspundem cerinţelor Legii lui Dumnezeu. Dar Hristos a găsit o cale de scăpare pentru noi. El a trăit pe pământ în mijlocul încercărilor şi al ispitelor cu care noi suntem nevoiţi să ne confruntăm. El a trăit o viaţă fără păcat. A murit pentru noi, iar acum Se oferă să preia păcatele noastre şi să ne dea în schimb neprihănirea Lui. Dacă te predai Lui şi Îl primeşti ca Mântuitor personal, atunci, oricât de păcătoasă ar fi fost viaţa ta, datorită Lui, eşti considerat neprihănit. Caracterul Lui este prezentat în locul caracterului tău, iar tu eşti acceptat înaintea lui Dumnezeu ca şi când nu ai fi păcătuit.
Mai mult decât atât, Hristos schimbă inima. El locuieşte prin credinţă în inima ta. Tu trebuie să păstrezi această legătură cu Hristos prin credinţă şi printr-o supunere continuă a voinţei tale faţă de El; şi, atâta timp cât vei proceda astfel, El va lucra în tine şi voinţa, şi înfăptuirea, după buna Sa plăcere. Astfel că poţi spune: „Viaţa pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine” (Galateni 2:20). De aceea le-a spus Isus ucenicilor Săi: „Fiindcă nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi” (Matei 10:20). Atunci, odată ce Hristos lucrează în tine, vei manifesta acelaşi spirit şi vei face aceleaşi fapte bune – fapte ale neprihănirii şi ale ascultării.
Aşadar, nu avem în noi înşine nimic cu care să ne mândrim. Nu avem niciun temei pentru înălţarea de sine. Singurul temei al speranţei noastre este în neprihănirea lui Hristos atribuită nouă şi în lucrarea realizată de Duhul Sfânt în noi şi prin noi.
Calea către Hristos, pp. 62-63
