Alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi. (Iosua 24:15)
Orice om care refuză să se predea lui Dumnezeu este sub controlul unei alte puteri. El nu-şi aparţine. El poate vorbi despre libertate, dar este în cea mai dezgustătoare robie. Lui nu i se îngăduie să vadă frumuseţea adevărului, deoarece mintea lui este sub stăpânirea lui Satana. În timp ce, cu îngâmfare, se mângâie cu ideea că urmează hotărârile propriei judecăţi, el ascultă de voinţa domnului întunericului. Hristos a venit pentru a sfărâma cătuşele care ţin sufletul în robia păcatului. „Dacă Fiul vă va face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi.” „Legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii” (Ioan 8:36; Romani 8:2).
În lucrarea de mântuire, nu există constrângere. Nu este folosită nicio forţă exterioară. Sub influenţa Duhului lui Dumnezeu, omul este lăsat liber să aleagă cui vrea să slujească. Schimbarea care are loc atunci când omul se predă lui Hristos generează simţământul celei mai înalte libertăţi. Izgonirea păcatului este o acţiune a voinţei noastre. E adevărat, nu avem putere să ne eliberăm de sub stăpânirea lui Satana, dar, când dorim să fim eliberaţi din păcat şi, în marea noastră nevoie, strigăm după o putere din afară şi mai presus de noi, puterile noastre sunt îmbibate cu energia divină a Duhului Sfânt şi ele ascultă de poruncile lui Dumnezeu, împlinind astfel voinţa Sa.
Singura condiţie prin care este posibilă libertatea omului este aceea de a deveni una cu Hristos. „Adevărul vă va face slobozi”, şi Hristos este adevărul. Păcatul poate să triumfe numai prin slăbiciunea minţii şi prin distrugerea libertăţii sufletului. Supunerea faţă de Dumnezeu înseamnă refacerea omului – readucerea lui la slava şi demnitatea de om. Legea divină faţă de care sunt aduşi în supunere este „legea slobozeniei” (Iacov 2:12).
Fariseii declaraseră că ei sunt copiii lui Avraam. Isus le-a spus că această pretenţie putea fi susţinută numai făcând lucrările lui Avraam. Adevăraţii copii ai lui Avraam aveau să trăiască la fel ca el, o viaţă de ascultare de Dumnezeu. Ei n-ar fi căutat să-L omoare pe Acela care rostea adevărul dat de Dumnezeu. Complotând împotriva lui Hristos, rabinii nu făceau faptele lui Avraam. Simpla descendenţă din Avraam nu avea nicio valoare. Fără o legătură spirituală cu el, care s-ar fi descoperit în manifestarea aceluiaşi spirit şi în săvârşirea aceloraşi fapte, ei nu erau copiii lui.
Viaţa lui Iisus, pp. 466-467
