Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi. (Faptele apostolilor 2:47)
Apostolii Domnului nostru nu aveau nimic care să aducă slavă persoanei lor. Era evident că succesul lucrării lor se datora numai lui Dumnezeu. Viaţa acestor oameni, caracterul pe care şi l-au format şi lucrarea cea mare pe care Dumnezeu a adus-o la îndeplinire prin ei constituie o dovadă puternică a ceea ce va face El pentru aceia care sunt ascultători şi gata de a învăţa.
Acela care îl iubeşte mai mult pe Hristos va face cel mai mult bine. Nelimitată va fi eficienţa celui care, dând eul la o parte, îi dă prilej Duhului Sfânt să lucreze asupra inimii şi trăieşte o viaţă deplin consacrată lui Dumnezeu. Dacă oamenii vor suporta disciplina necesară fără să se plângă şi fără să slăbească pe cale, Dumnezeu îi va învăţa în fiecare oră şi în fiecare zi. El doreşte să descopere îndurarea Sa. Dacă poporul Său va îndepărta piedicile, El va revărsa apele mântuirii ca pe nişte râuri bogate, care să curgă prin canale omeneşti. […]
Dumnezeu îi ia pe oameni aşa cum sunt şi îi pregăteşte pentru lucrarea Sa, dacă se supun Lui. Duhul lui Dumnezeu, primit în suflet, va înviora toate puterile. Sub conducerea Duhului Sfânt, mintea care s-a predat fără rezervă lui Dumnezeu se dezvoltă în chip armonios şi este întărită să înţeleagă şi să împlinească cerinţele lui Dumnezeu. Caracterul slab şi nehotărât se transformă într-un caracter plin de putere şi de statornicie. Consacrarea continuă produce o legătură atât de strânsă între Isus şi ucenicii Lui, încât creştinul devine asemenea Lui la minte şi la caracter. Prin legătura cu Hristos, el va avea vederi mai clare şi mai cuprinzătoare. Puterea lui de înţelegere va fi mai pătrunzătoare, judecata lui, mai echilibrată. Cel ce doreşte să fie în slujba lui Hristos este atât de înviorat de puterea dătătoare de viaţă a Soarelui Neprihănirii, încât poate să aducă mai mult rod pentru slava lui Dumnezeu.
Oamenii care au cea mai înaltă educaţie în arte şi ştiinţă au luat învăţături preţioase de la creştinii cu viaţa smerită, pe care lumea i-a socotit neînvăţaţi. Dar aceşti neînsemnaţi ucenici primiseră o educaţie în cea mai înaltă şcoală. Ei au stat la picioarele Aceluia care a vorbit cum nu mai vorbise niciodată vreun om.
Viaţa lui Iisus, pp. 250-251
