Şi, după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii. (Ioan 12:32)
„Dumnezeu este Duh şi cine se închină Lui trebuie să se închine în duh şi adevăr” (Ioan 4:24).
Aici este făcut cunoscut acelaşi adevăr pe care Domnul Isus i l-a descoperit şi lui Nicodim când a zis: „Dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3:3). Oamenii nu ajung în comuniune cu Cerul mergând la un munte sfânt sau la un templu sacru. Religia nu trebuie să fie mărginită la forme şi ceremonii exterioare. Religia care vine de la Dumnezeu este singura religie care duce la Dumnezeu. Pentru a-L sluji corect, trebuie să fim născuţi din Duhul Sfânt. Acesta va curăţi inima şi va înnoi mintea, dându-ne o nouă putere de a-L cunoaşte şi a-L iubi pe Dumnezeu. Acesta ne va face să ascultăm de bunăvoie de toate cerinţele Lui. Aceasta este adevărata închinare. Ea este roada lucrării Duhului Sfânt. Toate rugăciunile sincere sunt inspirate de Duhul şi asemenea rugăciuni sunt plăcute lui Dumnezeu. Oriunde un suflet Îl caută pe Dumnezeu, se dă pe faţă lucrarea Duhului şi Dumnezeu Se descoperă acelui suflet. Deoarece asemenea închinători caută, El aşteaptă să-i primească şi să facă din ei fiii şi fiicele Lui. […]
Mântuitorul nu a aşteptat să se adune lume multă. Adesea, începea să dea învăţătură fiind de faţă numai câţiva, dar, unul câte unul, trecătorii se opreau să asculte, până când o mulţime de oameni ascultau cu uimire şi temere cuvintele lui Dumnezeu rostite de Învăţătorul trimis de sus. Cel care lucrează pentru Hristos nu trebuie să se lase dus de ideea că n-ar putea vorbi cu aceeaşi râvnă la câţiva ascultători, ca şi la o mare adunare. S-ar putea întâmpla să fie un singur ascultător al mesajului; dar cine poate spune cât de mare va fi influenţa acestuia? Pare un lucru mic chiar şi pentru ucenici ca Mântuitorul să-Şi petreacă vremea cu o femeie din Samaria. Dar El a discutat mai serios şi mai elocvent cu ea decât cu împăraţii, sfetnicii sau marii-preoţi. învăţăturile pe care i le-a spus acelei femei au fost repetate până în cele mai îndepărtate părţi ale pământului.
Tragedia veacurilor, pp 189, 194-195
