Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui. (Matei 6:33)
Niciunul dintre apostoli sau profeţi nu a pretins vreodată a fi fără păcat.
Bărbaţii şi femeile care au trăit cel mai aproape de Dumnezeu, care ar fi fost dispuşi mai degrabă să-şi sacrifice viaţa decât să comită conştient o faptă rea, pe care Dumnezeu i-a onorat cu lumină şi putere divină au mărturisit păcătoşenia firii lor. Ei nu şi-au pus deloc încrederea în forţele proprii, nu au pretins că au o neprihănire a lor, ci s-au încrezut total în neprihănirea lui Hristos.
Tot aşa va fi cu toţi aceia care privesc la Hristos. Cu cât ne vom apropia mai mult de Isus şi vom vedea curăţia caracterului Său, cu atât mai clar vom simţi gravitatea păcatului şi cu atât mai puţin vom fi dispuşi să ne înălţăm pe noi înşine. Va exista o continuă alergare a sufletului după Dumnezeu, o continuă, serioasă şi sfâşietoare mărturisire a păcatului şi o smerire a inimii înaintea Lui. Cu fiecare pas făcut în experienţa noastră creştină, pocăinţa noastră va fi mai profundă. Vom şti că suficienţa noastră este numai în Hristos şi ne vom însuşi mărturisirea apostolului: „Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească.” „Departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu, faţă de lume!” (Romani 7:18; Galateni 6:14).
Fie ca îngerii raportori să scrie istoria luptelor şi conflictelor sfinte ale poporului lui Dumnezeu; fie ca ei să scrie rugăciunile şi lacrimile lor; dar Dumnezeu să nu fie dezonorat prin rostirea de către om a cuvintelor: „Sunt fără păcat; sunt sfânt.” Buzele sfinţite nu vor rosti niciodată asemenea cuvinte semeţe. […]
Aceia care se simt înclinaţi să facă o înaltă mărturisire de sfinţenie să privească în oglinda legii lui Dumnezeu. Când vor vedea cerinţele ei cuprinzătoare şi când vor înţelege lucrarea ei de judecare a gândurilor şi simţămintelor inimii, ei nu se vor făli cu starea lor de nepăcătoşenie. „Dacă zicem că n-avem păcat”, spune loan, fără a se separa de fraţii săi, „ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi.” „Dacă zicem că n-am păcătuit, ÎI facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi” (1 Ioan 1:10). […]
Dacă rămânem în Hristos, dacă preluăm iubirea lui Dumnezeu în inimă, simţămintele, gândurile şi acţiunile noastre vor fi în armonie cu voinţa lui Dumnezeu. Inima sfinţită este în armonie cu preceptele legii lui Dumnezeu.
Faptele apostolilor, pp. 561-563
