Cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele capătă îndurare. (Proverbele 28:13)
Cei care nu şi-au umilit inima înaintea lui Dumnezeu, recunoscându-şi vinovăţia, încă nu au îndeplinit prima condiţie pentru a fi acceptaţi de El. Dacă nu am trăit acea experienţă a pocăinţei, de care nimănui nu-i va părea rău vreodată, şi dacă nu ne-am mărturisit păcatele într-o atitudine de umilinţă reală şi de zdrobire a inimii, simţind repulsie faţă de propria nelegiuire, atunci nu am căutat niciodată cu adevărat iertarea păcatului; iar dacă nu am căutat-o niciodată, nu am descoperit încă pacea lui Dumnezeu. Singurul motiv pentru care nu primim iertarea de păcatele din trecut este acela că nu suntem dispuşi să ne umilim şi să ne conformăm condiţiilor prezentate de Cuvântul adevărului. Cu privire la acest subiect, sunt date instrucţiuni clare. Mărturisirea păcatului, indiferent dacă este publică sau particulară, trebuie să fie sinceră, exprimată deschis. Ea nu trebuie smulsă de la păcătos. Nu trebuie făcută în mod uşuratic şi neglijent şi nici nu trebuie obţinută cu forţa de la aceia care nu sunt conştienţi de caracterul respingător al păcatului. Mărturisirea, care este o revărsare a adâncului sufletului nostru, îşi găseşte calea spre Dumnezeul milei nemăsurate. Psalmistul spune: „Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă şi mântuieşte pe cei cu duhul zdrobit” (Psalmii 34:18).
Adevărata mărturisire este întotdeauna specifică şi recunoaşte păcatele pe nume. Ele pot fi de aşa natură încât trebuie mărturisite numai lui Dumnezeu; pot fi greşeli care trebuie mărturisite acelor persoane cărora le-am adus prejudicii sau pot avea un caracter public şi, ca atare, vor trebui mărturisite în mod public. Dar orice mărturisire trebuie să fie precisă şi la obiect, recunoscând întocmai păcatele de care te faci vinovat. […]
Mărturisirea păcatelor nu va fi acceptată de Dumnezeu dacă nu va fi însoţită de o sinceră pocăinţă şi reformă. În viaţă trebuie să se vadă schimbări categorice; trebuie îndepărtat tot ce constituie o ofensă la adresa lui Dumnezeu. Această schimbare va constitui rezultatul unei păreri de rău adevărate pentru păcat. Lucrarea pe care o avem de făcut ne este prezentată cu claritate: „Spălaţi-vă deci şi curăţiţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul!” (Isaia 1:16). […] Vorbind despre lucrarea pocăinţei, Pavel spune: „Căci, uite, tocmai întristarea aceasta a voastră după voia lui Dumnezeu ce frământare a trezit în voi! Şi ce cuvinte de dezvinovăţire!” (2 Corinteni 7:11).
Calea către Hristos, pp. 37-39
