Felix, îngrozit, a zis: „De astă dată, du-te; când voi mai avea prilej, te voi chema.” (Faptele apostolilor 24:25)
Feriţi-vă de amânare! Nu lăsaţi pentru altă dată lucrarea de părăsire a păcatelor şi de căutare a curăţiei inimii prin Isus. În această privinţă au greşit mii şi mii de oameni, spre pierzarea lor veşnică. Nu vreau să insist aici asupra scurtimii şi nesiguranţei vieţii, dar există un pericol teribil – un pericol insuficient înţeles – acela de a amâna ascultarea de vocea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu, alegând viaţa în păcat, pentru că aceasta este, de fapt, amânarea. Oricât de mic ar fi considerat un păcat, el nu poate fi îngăduit decât cu riscul unei pierderi infinite. Orice păcat pe care nu-l biruim ne va birui el pe noi şi ne va duce la distrugere.
Adam şi Eva au căutat să liniştească vocea conştiinţei lor, spunându-şi că a mânca din fructul oprit era un fapt atât de puţin important, încât nu putea avea consecinţe atât de cumplite ca acelea prevăzute de Dumnezeu. Dar acest lucru mic a constituit călcarea Legii divine imuabile şi sfinte şi l-a separat pe om de Dumnezeu, deschizând porţile morţii şi aducând asupra lumii noastre un blestem de nedescris. Veac după veac, de pe pământul nostru se ridică un strigăt continuu de jale şi întreaga creaţie suspină de durere ca o consecinţă a neascultării primilor noştri părinţi. Cerul însuşi a simţit efectele răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu. Golgota stă ca un monument al sacrificiului uluitor necesar pentru ispăşirea încălcării Legii divine. Să nu considerăm deci păcatul ca fiind un lucru neînsemnat.
Orice faptă nelegiuită, orice neglijare sau respingere a harului lui Hristos are repercusiuni asupra ta însuţi; inima se împietreşte, voinţa slăbeşte, capacitatea de înţelegere devine confuză şi te face nu doar mai puţin predispus, ci şi mai puţin capabil de a te supune îndemnurilor blânde ale Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. […]
Chiar şi o singură trăsătură greşită de caracter, o singură dorinţă păcătoasă, cultivată cu persistenţă, va neutraliza în cele din urmă toată puterea Evangheliei. Orice îngăduinţă păcătoasă adânceşte aversiunea sufletului faţă de Dumnezeu. Omul care manifestă o împotrivire vehementă sau o indiferenţă totală faţă de adevărul divin va culege ce a semănat. În toată Biblia, nu găsim un avertisment mai serios împotriva celor care glumesc cu răul decât cuvintele înţeleptului, care spune: „Cel rău este prins în însuşi nelegiuirile lui” (Proverbele 5:22).
Calea către Hristos, pp. 32-34
