Nu te teme, crede numai! (Marcu 5:36)
Nu poţi face ispăşire pentru păcatele tale din trecut. Nu-ţi poţi schimba inima şi nu te poţi face sfânt. Dar Dumnezeu făgăduieşte că va face toate acestea pentru tine prin Hristos. Tu crezi această făgăduinţă. Îţi mărturiseşti păcatele şi te consacri lui Dumnezeu. Vrei să-I slujeşti. Tot atât de sigur cum tu faci acest lucru, Dumnezeu îşi va împlini cuvântul faţă de tine. Dacă tu crezi făgăduinţa – dacă crezi că eşti iertat şi curăţat Dumnezeu face din aceasta o realitate; eşti vindecat întocmai cum Hristos i-a dat celui paralizat puterea de a umbla când a crezut că este vindecat. Este aşa dacă crezi.
Nu aştepta să simţi că eşti vindecat, ci spune: „Eu cred; este aşa nu pentru că simt, ci pentru că Dumnezeu a făgăduit.” – Calea către Hristos, p. 51 Legea îi arată omului păcatele, dar nu-i oferă nicio soluţie. În timp ce îi promite viaţă celui care ascultă de ea, declară că moartea este partea celui care o încalcă. Numai Evanghelia lui Hristos îl poate elibera pe om de condamnarea sau de pervertirea adusă de păcat. El trebuie să dea dovadă de pocăinţă faţă de Dumnezeu, a cărui Lege a călcat-o, şi de credinţă în Hristos, jertfa de ispăşire. Astfel obţine iertarea „păcatelor dinainte” (Romani 1:25) şi devine părtaş la natura divină şi copil al lui Dumnezeu, primind Duhul înfierii, prin care strigă: „«Ava!», adică «Tată!»” (Romani 8:15). […] Prin naşterea din nou, inima este adusă în armonie cu Dumnezeu şi in acord cu Legea Sa. Când această schimbare profundă se produce în păcatos, el trece de la moarte la viaţă, de la păcat la sfinţenie, de la călcarea legii şi răzvrătire la ascultare şi credincioşie. Viaţa veche de înstrăinare de Dumnezeu a luat sfârşit şi a început viaţa nouă de împăcare, credinţă şi iubire. Atunci, „porunca Legii” va fi „împlinită în noi, care nu trăim după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului” (Romani 8:4). Iar limbajul sufletului va fi : „Cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea” (Psalmii 119:97). […]
Fără lege, oamenii nu au o concepţie corectă despre puritatea şi sfinţenia lui Dumnezeu sau despre vinovăţia şi nelegiuirea lor. Fiindcă nu-şi văd starea pierdută de călcători ai legii lui Dumnezeu, nu-şi dau seama de nevoia lor după sângele ispăşitor al lui Hristos. Speranţa mântuirii este acceptată fără o schimbare radicală a inimii sau o reformare a vieţii. Astfel de convertiri superficiale abundă şi mulţimi de oameni care niciodată nu s-au unit cu Hristos se alătură bisericii.
Tragedia veacurilor, pp. 467-468
