Căci, pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său. (Romani 8:29)
Mulţi comit eroarea de a încerca să definească în detaliu distincţiile fine dintre îndreptăţire şi sfinţire. De multe ori, ei aduc în definirea acestor doi termeni propriile idei şi speculaţii. De ce să încercăm să fim mai minuţioși decât inspiraţia asupra chestiunii vitale a neprihănirii prin credinţă? De ce să încercăm să determinăm fiecare aspect mărunt de parcă mântuirea sufletului ar depinde de adoptarea exactă a înţelegerii voastre în această problemă? Nu au toţi aceeaşi viziune asupra lucrurilor. Riscaţi să faceţi din lume un atom şi din atom, o întreagă lume.
În cazul păcătoşilor pocăiţi, smeriţi înaintea lui Dumnezeu, care discern ispăşirea făcută de Hristos pentru ei şi care acceptă ispăşirea ca singura lor speranţă în viaţa aceasta şi în viaţa viitoare, păcatele le sunt iertate. Aceasta este îndreptăţirea prin credinţă. Fiecare suflet care crede trebuie să-şi conformeze voinţa în întregime voinţei lui Dumnezeu şi să rămână într-o stare de pocăinţă şi smerenie, exercitându-şi credinţa în meritele ispăşitoare ale Răscumpărătorului şi mergând din putere în putere, din slavă in slavă.
Iertarea şi îndreptăţirea sunt unul şi acelaşi lucru…îndreptăţirea este opusul condamnării. Îndurarea nemărginită a lui Dumnezeu este manifestată faţă de nişte fiinţe cu totul nedemne. El iartă nelegiuirea şi păcatul de dragul lui Isus, care S-a făcut jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. Prin credinţa în Hristos, păcătosul vinovat este adus în favoarea lui Dumnezeu şi are o speranţă puternică în viaţa veşnică. […]
Astfel toate binecuvântările noastre vin de la Hristos. Moartea Sa este o jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. El este marele mijloc prin care primim îndurarea şi favoarea lui Dumnezeu. El este aşadar cu adevărat Iniţiatorul, Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre.
Manuscript Releases, voi. 9, pp. 300-302
