Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul! (Matei 5:5)
„Ferice de cei blânzi.” Greutăţile din viaţa noastră pot fi foarte mult uşurate de umilinţa aceea care se ascunde în Hristos. Dacă avem umilinţa Domnului, ne vom ridica mai presus de dispreţ, de refuzurile altora, de necazurile la care suntem expuşi în fiecare zi şi ele vor înceta să ne influenţeze negativ. Cea mai înaltă dovadă de nobleţe la un creştin este stăpânirea de sine. Acela care, atunci când e tratat cu cruzime şi insultat, nu păstrează un spirit calm şi demn îi răpeşte lui Dumnezeu dreptul de a descoperi în el desăvârşirea Sa de caracter. Umilinţa inimii este tăria care dă biruinţă urmaşilor lui Hristos; ea este dovada legăturilor lor cu cerul.
„Domnul este înălţat; totuşi vede pe cei smeriţi” (Psalmii 138:6). Aceia care dau pe faţă spiritul blând şi smerit al lui Hristos sunt priviţi cu duioşie de Dumnezeu. Poate că lumea îi priveşte cu dispreţ, dar în ochii Lui ei sunt de o mare valoare. Nu numai cei înţelepţi, cei mari, cei bogaţi vor putea câştiga dreptul de a intra în curţile cereşti; nu numai lucrătorul activ, plin de zel, care munceşte neîncetat. Nu! Ci şi cel sărac în duh, care flămânzeşte după prezenţa lăuntrică a lui Hristos, cel smerit cu inima, pentru care ambiţia cea mai înaltă este să facă voia lui Dumnezeu – da, şi aceştia vor intra. Ei vor face parte din numărul celor care şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului. „Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu şi-I slujesc zi şi noapte în templul Lui. Cel ce şade pe scaunul de domnie îşi va întinde peste ei cortul Lui” (Apocalipsa 7:15). […]
Dar cuvintele lui Hristos cuprind mai mult decât eliberarea de necurăţiile senzuale, mai mult decât eliberarea de acele întinări ceremoniale de care iudeii se fereau cu atâta grijă. Ceea ce ne împiedică să-L vedem pe Dumnezeu este egoismul… Numai o inimă neegoistă şi numai un spirit umil şi încrezător îl vor vedea pe Dumnezeu ca fiind „plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie” (Exodul 34:6).
Viaţa lui Iisus, pp. 301-302
