Ceea ce câştigă biruinţă asupra lumii este credinţa noastră. (1 Ioan 5:4)
Viaţa creştinului este o luptă şi un marş. Dar victoria nu poate fi câştigată prin puterile omeneşti. Terenul de luptă este inima noastră. Bătălia pe care trebuie să o ducem – cea mai mare bătălie care a fost dusă vreodată de oameni – constă în predarea eului în faţa voinţei lui Dumnezeu, în supunerea inimii faţă de suveranitatea iubirii. Omul cel vechi, născut din sânge şi din voia firii lui, nu poate moşteni împărăţia lui Dumnezeu. Înclinaţiile ereditare, vechile obiceiuri trebuie părăsite.
Acela care se hotărăşte să intre în împărăţia spirituală va constata că toate puterile şi pasiunile firii nerenăscute, sprijinite de forţele împărăţiei întunericului, sunt aranjate de luptă împotriva lui. Mândria şi egoismul se vor împotrivi oricărei încercări de a le arăta că sunt păcătoase. Prin forţe proprii, nu suntem capabili să învingem dorinţele şi obiceiurile păcătoase care luptă pentru supremaţie. Noi nu-1 putem birui pe vrăjmaşul puternic care ne ţine în robie. Numai Dumnezeu ne poate da biruinţa. El doreşte să fim stăpâni peste noi înşine, peste voinţa şi căile noastre. Dar nu poate lucra în noi fără consimţământul şi cooperarea noastră. Duhul Sfânt lucrează prin însuşirile şi capacităţile ce ne-au fost date. Energiile noastre sunt necesare pentru a coopera cu Dumnezeu.
Biruinţa poate fi câştigată numai prin multă rugăciune stăruitoare, numai prin smerirea eului la fiecare pas. Voinţa noastră nu trebuie silită să coopereze cu puterea divină, ci trebuie să se supună de bunăvoie. Dacă ar fi posibil să vi se impună influenţa Spiritului lui Dumnezeu cu o intensitate de o sută de ori mai mare, aceasta nu v-ar face creştini, subiecţi potriviţi pentru cer. Iar fortăreaţa lui Satana nu ar fi sfărâmată. Voinţa voastră trebuie să se aşeze de partea voinţei lui Dumnezeu. Prin puterile proprii, nu sunteţi în stare să vă supuneţi dorinţele, scopurile şi înclinaţiile faţă de voia lui Dumnezeu, dar, dacă vreţi cu adevărat. El va îndeplini pentru voi această lucrare, „răsturnând izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu şi orice gând îl va face rob ascultării do Hristos” (2 Corinteni 10:5). Atunci veţi duce „până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur. Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa, şi înfăptuirea” (Filipeni 2:12,13).
Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pp. 141-143
