Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos! (1 Corinteni 15:57)
Pentru cei care cred în El, Hristos este temelia sigură. Aceştia sunt cei care cad pe Stâncă şi se zdrobesc. Aici sunt prezentate supunerea faţă de Hristos şi credinţa în El. A cădea pe Stâncă şi a fi zdrobit înseamnă să renunţăm la neprihănirea proprie şi să mergem la Hristos cu umilinţa unui copil, pocăindu-ne de abaterile noastre şi crezând în iubirea Lui plină de iertare. Şi tot astfel, prin credinţă şi ascultare, clădim pe Hristos ca temelie a noastră.
Pe această Stâncă vie pot clădi atât iudeii, cât şi neamurile. Aceasta este singura temelie pe care putem clădi în siguranţă. Ea este destul de cuprinzătoare pentru toţi şi destul de tare pentru a susţine greutatea şi povara lumii întregi. Şi, prin legătura cu Hristos, Piatra vie, toţi cei care clădesc pe această temelie devin pietre vii. Mulţi sunt ciopliţi, lustruiţi, înfrumuseţaţi prin propriile sforţări, dar nu pot să devină „pietre vii”, deoarece nu sunt în legătură cu Hristos. Fără legătura aceasta, niciun om nu poate fi mântuit. Fără viaţa lui Hristos în noi, nu putem rezista furtunii de ispite. Siguranţa noastră veşnică depinde de aşezarea clădirii pe temelia cea sigură. Astăzi, mulţi oameni clădesc pe temelii care n-au fost probate. Când cade ploaia, când bate furtuna şi se revarsă apele, casa lor se prăbuşeşte, pentru că nu este întemeiată pe Stânca veşnică, pe Piatra din capul unghiului, Isus Hristos.
Pentru cei care „se lovesc de ea, pentru că n-au crezut Cuvântul”, Hristos este o piatră de poticnire. Dar „piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului” (1 Petru 2:7,8). La fel ca piatra lepădată, Hristos a avut de suferit în misiunea Lui pământească dispreţ şi brutalitate. El a fost „dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit… şi noi nu L-am băgat în seamă” (Isaia 53:3). Dar era aproape timpul ca El să fie proslăvit. Prin învierea din morţi, El urma să fie „dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu” (Romani 1:4). La a doua venire, avea să fie descoperit ca Domnul cerului şi al pământului. Aceia care acum se pregăteau să-L răstignească aveau să recunoască măreţia Lui. În faţa universului, Piatra lepădată avea să fie aşezată în capul unghiului. […] Aşa va fi şi în marea zi de pe urmă, când judecata va cădea asupra acelora care au lepădat harul lui Dumnezeu. Hristos, Piatra lor de poticnire, Se va arăta atunci ca un munte răzbunător.
Viaţa lui Iisus, pp. 599-600
