Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând. (Ioan 5:19)
Cuvintele lui Hristos ne învaţă că ar trebui să ne considerăm legaţi cu totul de Tatăl nostru din cer. Oricare ne-ar fi poziţia, suntem dependenţi de Dumnezeu, care ţine soarta tuturor în mâinile Sale. El ne-a dat o lucrare de făcut şi ne-a înzestrat cu puteri şi cu mijloace pentru această lucrare. Atâta vreme cât ne supunem voinţa lui Dumnezeu şi ne încredem în tăria şi înţelepciunea Lui, vom fi călăuziţi pe căi sigure, pentru a împlini partea pe care o avem în marele Său plan. Dar acela care se încrede în înţelepciunea şi în puterea proprie se desparte de Dumnezeu. În loc să lucreze în armonie cu Hristos, el împlineşte planul vrăjmaşului lui Dumnezeu şi al omului.
Mântuitorul a zis mai departe: „Tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai… După cum Tatăl învie morţii şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul, dă viaţă cui vrea.” Saducheii susţineau că nu va fi înviere a corpului, dar Isus le-a spus că una dintre lucrările cele mai de seamă ale Tatălui Său este aceea de a-i învia pe morţi şi că El are putere să facă aceeaşi lucrare. „Vine ceasul, şi acum a şi venit, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce-L vor asculta vor învia.” Fariseii credeau în învierea morţilor. Hristos a declarat că, şi în timpul acela, puterea care dă viaţă morţilor se afla între ei şi ei n-aveau decât să privească manifestarea ei. Aceeaşi putere de înviere dă viaţă şi celui „mort în greşeli şi păcate” (Efeseni 2:1). Duhul acela dă viaţă din Hristos Isus, „puterea învierii Sale” îi izbăveşte pe oameni de „legea păcatului şi a morţii” (Filipeni 3:10; Romani 8:2). Stăpânirea răului este sfărâmată, iar, prin credinţă, sufletul este apărat de păcat. Acela care îşi deschide inima faţă de Duhul lui Hristos devine părtaş al acelei forţe măreţe, care va ridica din mormânt corpul său. […]
Preoţii şi conducătorii luaseră poziţie de judecători pentru a condamna lucrarea lui Hristos, dar El S-a declarat Judecătorul lor şi Judecătorul întregului pământ. Lumea este încredinţată lui Hristos şi prin El se transmit neamului omenesc decăzut toate binecuvântările lui Dumnezeu. El a fost Răscumpărător atât înainte, cât şi după întruparea Sa. Îndată ce s-a ivit păcatul, a existat şi un Mântuitor. El a dat şi dă tuturor viaţă şi lumină şi fiecare va fi judecat după lumina primită. Acela care a dat lumina, care i-a urmărit pe oameni cu cea mai duioasă stăruinţă, căutând să-i câştige de la păcat la sfinţenie, este în acelaşi timp şi Apărătorul, şi Judecătorul lor.
Viaţa lui Iisus, pp. 209-210
