Pleacă, Satano… Căci este scris: „Domnului, Dumnezeului tău, să te închini. ” (Matei 4:10)
Ispititorul nu ne poate constrânge niciodată să păcătuim. El nu poate să ne stăpânească mintea, decât dacă ea este predată puterii lui. Întâi trebuie să consimtă voinţa şi credinţa să se desprindă de Hristos, şi numai după aceea poate Satana să-şi exercite puterea asupra noastră. Dar orice dorinţă păcătoasă pe care o cultivăm îi dă lui un punct de sprijin. Orice sferă în care noi nu ajungem la standardul pus de Dumnezeu este o poartă deschisă, pe care poate să intre vrăjmaşul să ne ispitească şi să ne distrugă. Şi orice greşeală sau înfrângere a noastră îi dă Diavolului prilej să-L învinuiască pe Hristos.
Când a citat promisiunea: „El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta”, Satana a omis intenţionat cuvintele: „Să te păzească în toate căile tale”; adică în toate căile în care îl putem alege pe Dumnezeu. Isus a refuzat să lase calea ascultării. Deşi avea o încredere deplină în Tatăl Său, nu voia să Se aşeze, fără să fie nevoie, într-o situaţie care ar fi făcut necesară intervenţia Tatălui pentru a-L salva de la moarte. El nu voia să forţeze Cerul să-L scape şi astfel să greşească şi să nu-i dea omului o pildă de încredere şi supunere.
Isus i-a spus lui Satana: „De asemenea, este scris: «Să nu ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău.»” Cuvintele acestea le spusese Moise copiilor lui Israel când însetaseră în pustie şi au cerut ca Moise să le dea apă, strigând: Este oare Domnul în mijlocul nostru sau nu este?” (Exodul 17:7). Dumnezeu făcuse pentru ei minuni, dar, cu toate acestea, în vreme de încercare, s-au îndoit şi au cerut o dovadă că El era cu ei. în necredinţa lor, ei căutau să-L pună la încercare. Satana îl constrângea pe Hristos să facă acelaşi lucru. Dumnezeu dăduse deja dovada că Isus era Fiul Său; şi acum, dacă El ar fi curat o dovadă că era Fiul lui Dumnezeu, ar fi însemnat să pună la încercare Cuvântul lui Dumnezeu – să-L ispitească. La fel este dacă cineva cere un lucru pe care Dumnezeu nu l-a făgăduit. E un semn de neîncredere şi ar fi de fapt o punere la probă sau o ispitire a Lui. Noi nu trebuie să-I cerem lui Dumnezeu ceva ca să dovedim că îşi va împlini Cuvântul, ci pentru că îl va împlini; nu ca să dovedim că El ne iubeşte, ci pentru că ne iubeşte. „Fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută” (Evrei 11:6).
Dar credinţa nu e în niciun fel amestecată cu încumetarea. Numai acela care are adevărata credinţă este sigur faţă de încumetare. Căci încumetarea este credinţa contrafăcută de Satana.
Viaţa lui Iisus, pp. 125-126
