Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume! (1 Ioan 2:15)
Hristos nu spune că omul nu va sluji sau că nu trebuie să slujească la doi stăpâni, ci că nu poate sluji. Interesele lui Dumnezeu şi interesele lui Mamona nu se pot asocia şi nu pot fi în armonie. Acolo unde creştinul este îndemnat de conştiinţă să rabde, să renunţe la sine, să se oprească, exact acolo omul lumesc încalcă hotarul pentru a-şi îngădui înclinaţiile egoiste. De o parte a hotarului, se află urmaşul lui Hristos care renunţă la sine, iar de partea cealaltă, este iubitorul de lume, care îşi îngăduie plăcerile proprii, se conformează modei, are o purtare frivolă şi se complace în plăceri interzise. Creştinul nu poate trece de această parte a hotarului.
Nimeni nu se poate aşeza într-o poziţie neutră; nu există o clasă de mijloc a oamenilor, care nici să nu îl iubească pe Dumnezeu şi nici să-i slujească vrăjmaşului neprihănirii. Hristos trebuie să trăiască în slujitorii Lui umani şi să lucreze prin aptitudinile lor şi să acţioneze prin capacităţile lor. Voinţa lor trebuie să fie supusă faţă de voinţa Lui; ei trebuie să acţioneze împreună cu Duhul Său. Astfel că nu mai trăiesc ei, ci Hristos trăieşte în ei. Cel care nu se consacră întru totul lui Dumnezeu se află sub controlul unei alte puteri, se supune unui alt glas, ale cărui sugestii au un caracter total diferit. Slujirea pe jumătate îl aşază pe om de partea vrăjmaşului, ca aliat plin de succes al oştirilor întunericului. […]
Nu viaţa nelegiuită a păcătosului inveterat sau a celor ce sunt pleava societăţii constituie cea mai puternică fortăreaţă a viciului din lumea noastră, ci viaţa care de altfel pare nobilă, virtuoasă şi onorabilă, dar în care este cultivat chiar şi un singur păcat sau viciu. Pentru sufletul care luptă în taină împotriva unei ispite uriaşe şi tremură disperat în pragul prăpastiei, ui exemplu de felul acesta constituie unul dintre cele mai puternice mijloace de seducţie ale păcatului. Acela care, deşi înzestrat cu înalte concepţii despre viaţă, adevăr şi onoare, încalcă în mod voit una dintre prevederile legii sfinte a lui Dumnezeu îşi schimbă darurile nobile într-o momeală de a păcătui. Geniul, talentul, compasiunea, chiar şi faptele bune şi generoase pot deveni nişte curse ale lui Satana de ademenire a altor suflete la pierderea vieţii acesteia şi a celei viitoare.
Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pp. 93-94
