De aceea, oricine se va smeri ca acest copilaş va fi cel mai mare în Împărăţia cerurilor. (Matei 18:4)
Mântuitorul n-a dispreţuit educaţia, deoarece, atunci când e condusă de iubirea lui Dumnezeu şi consacrată în slujba Lui, este o binecuvântare. Dar El i-a lăsat la o parte pe înţelepţii timpului Său, deoarece ei erau atât de încrezători în sine, încât nu puteau să aibă milă de suferinţele oamenilor şi să devină împreună-lucrători cu Omul din Nazaret… Cel dintâi lucru pe care trebuie să-l înveţe toţi aceia care vor să devină împreună-lucrători cu Dumnezeu este lecţia abnegaţiei; abia atunci sunt pregătiţi să li se dea caracterul lui Hristos. Acesta nu se poate primi prin educaţie în şcolile cele mai înalte. Este rodul înţelepciunii care se poate primi numai de la învăţătorul ceresc.
Isus a ales pescari needucaţi, deoarece ei nu fuseseră şcoliţi în tradiţiile şi obiceiurile greşite din vremea lor. Erau oameni cu daruri înnăscute şi erau umili şi gata să primească învăţătură – oameni pe care El îi putea educa pentru lucrarea Sa. Pe căile obişnuite ale vieţii, sunt mulţi oameni care duc cu răbdare povara muncii lor zilnice, dar care nu-şi dau seama că au anumite capacităţi care, dacă ar fi puse la lucru, i-ar ridica la acelaşi nivel cu oamenii cei mai onoraţi ai lumii. E nevoie de atingerea unei mâini iscusite pentru a trezi facultăţile adormite. Isus a chemat oameni de felul acesta pentru a fi conlucrătorii Lui şi le-a dat privilegiul de a fi împreună cu El. Cei mai mari oameni ai lumii n-au avut niciodată un asemenea învăţător. La sfârşitul educaţiei date de Mântuitorul, ucenicii nu mai erau neştiutori şi inculţi. Ei deveniseră asemenea Lui la minte şi la caracter, iar oamenii şi-au dat seama că fuseseră cu Isus.
Lucrarea cea mai înaltă a educaţiei nu este numai de a da cunoştinţe, ci şi de a împărtăşi acea energie dătătoare de viaţă, care este primită prin legătura dintre o minte şi altă minte, dintre o inimă şi altă inimă. Numai viaţa poate să dea viaţă. Ce privilegiu minunat au avut ucenicii – timp de trei ani, să fie zilnic în legătură cu acea viaţă dumnezeiască, de la care a pornit orice impuls dătător de viaţă care a binecuvântat lumea! Mai presus decât tovarăşii lui, Ioan, ucenicul iubit, s-a predat puterii acestei minunate iubiri. El spune: „Viaţa a fost arătată şi noi am văzut-o şi mărturisim despre ea şi vă vestim viaţa veşnică, viaţă care era la Tatăl şi care ne-a fost arătată” (1 Ioan 1:2).
Viaţa lui Iisus, pp. 249-250
