Ferice de ochii voştri că văd! (Matei 13:16)
Mergând unul lângă altul, mâna lui Petru fiind în mâna Domnului, s-au urcat în barcă împreună. Dar Petru era acum supus şi tăcut. Nu avea motive să se mândrească faţă de tovarăşii săi, deoarece, prin necredinţă şi inălţare de sine, fusese aproape să-şi piardă viaţa. Când şi-a întors privirea de la Isus, şi-a pierdut mersul sigur şi s-a cufundat în mijlocul valurilor.
De câte ori şi noi, când ajungem în greutăţi, suntem asemenea lui Petru! Privim la valuri, în loc să ţinem ochii aţintiţi la Mântuitorul. Picioarele ne alunecă şi apele mândriei se înalţă peste sufletul nostru. Isus nu l-a chemat pe Petru la El ca apoi să-l lase să piară; El nu ne cheamă să-L urmăm, ca apoi să ne uite. […]
Isus citise caracterul ucenicilor Săi. El ştia cât de greu avea să fie încercată credinţa lor. În întâmplarea aceasta de pe mare, El dorea să-i descopere lui Petru propria slăbiciune – să-i arate că siguranţa lui era numai în continua dependenţă de puterea dumnezeiască. În mijlocul furtunii de ispite, el putea să meargă în siguranţă numai dacă, într-o totală abnegaţie, avea să se sprijine doar pe Mântuitorul. Petru era slab chiar în punctul în care se credea tare, şi numai atunci când şi-a dat seama de slăbiciunea sa a putut înţelege nevoia de a se sprijini pe Hristos. Dacă ar fi învăţat lecţia pe care Isus a dorit să i-o dea prin cele petrecute pe mare, el n-ar fi căzut atunci când a venit asupra lui încercarea cea mare.
În fiecare zi, Dumnezeu îi învaţă pe copiii Săi. Prin împrejurările vieţii de toate zilele, El îi pregăteşte să facă lucrarea pe un plan mai larg, rânduit de providenţa Lui. Felul în care ei îşi îndeplinesc micile datorii zilnice hotărăşte biruinţa sau înfrângerea lor în crizele mari ale vieţii.
Aceia care nu-şi dau seama că sunt fără încetare dependenţi de Dumnezeu vor fi înfrânţi de ispită. Astăzi poate vom zice că piciorul nostru este sigur şi că niciodată nu ne vom clătina. Poate zicem: „Ştiu în cine am crezut, nimic nu poate să zdruncine credinţa mea în Dumnezeu şi în Cuvântul Lui.” Dar Satana plănuieşte să folosească trăsăturile de caracter moştenite sau cultivate şi să ne orbească în aşa fel încât să nu ne vedem nevoile şi defectele. Numai când ne dăm seama de propria slăbiciune şi privim tot timpul ţintă la Isus putem merge în siguranţă.
Viaţa lui Iisus, pp. 381-382
