Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. (Efeseni 6:10)
Erau mulţi în zilele lui Hristos, cum sunt şi astăzi, asupra cărora stăpânirea lui Satana părea pe moment sfărâmată; prin harul lui Dumnezeu, ei fuseseră eliberaţi de duhurile rele care le stăpâniseră sufletul. Ei se bucurau în iubirea lui Dumnezeu, dar, ca şi ascultătorii asemănaţi în pildă cu pământul pietros, ei nu au rămas în iubirea Lui. Ei nu s-au predat zilnic lui Dumnezeu, pentru ca Hristos să poată locui în inimă şi, când duhul cel rău s-a întors „cu alte şapte duhuri mai rele decât el”, ei au ajuns să fie cu totul stăpâniţi de puterea celui rău.
Când un om se predă lui Hristos, o putere nouă îi ia în stăpânire inima cea nouă. Se produce o schimbare pe care omul nu o poate face niciodată prin sine însuşi. Este o lucrare supranaturală, care aduce un element supranatural în natura omenească. Fiinţa care s-a predat lui Hristos devine fortăreaţa Lui, pe care El o păstrează într-o lume răzvrătită şi vrea ca nicio altă autoritate să nu fie recunoscută acolo, decât a Sa. Un suflet luat astfel în stăpânire de puterile cereşti nu poate fi biruit de asalturile lui Satana. Dar, dacă nu ne supunem stăpânirii lui Hristos, vom fi stăpâniţi de cel rău. În mod inevitabil, noi trebuie să fim sub controlul uneia dintre cele două puteri care se luptă pentru supremaţia lumii. Nu este necesar să alegem de bunăvoie să servim împărăţiei întunericului, ca să ajungem sub stăpânirea ei. N-avem decât să neglijăm să ne aliem cu împărăţia luminii. Dacă nu conlucrăm cu puterile cereşti, Satana va lua în stăpânire inima şi va face din ea locuinţa lui. Singura apărare împotriva răului este locuirea lui Hristos în inimă, prin credinţă în neprihănirea Lui. Numai când suntem legaţi strâns de Dumnezeu putem rezista iubirii de sine, îngăduinţei de sine şi tendinţei spre păcat. Noi ne putem lăsa de multe obiceiuri rele şi, pentru câtva timp, putem da la o parte tovărăşia lui Satana, dar, fără o legătură v ii cu Dumnezeu, prin predarea noastră faţă de El în fiecare clipă, putem fi biruiţi. Fără o cunoaştere personală a lui Hristos şi o comuniune continuă cu El, suntem supuşi bunului plac al lui Satana şi până la urmă vom împlini pretenţiile lui. […]
Cea mai obişnuită manifestare a păcatului contra Duhului Sfânt este continua neglijare de a asculta invitaţia Cerului la pocăinţă. Fiecare pas făcut în lepădarea lui Hristos este un pas spre lepădarea mântuirii şi spre păcatul împotriva Duhului Sfânt.
Viaţa lui Iisus, pp. 323-324
