Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui. (Romani 5:10)
Neprihănirea lui Hristos îi face pe păcătoşii pocăiţi să fie primiţi de Dumnezeu şi realizează îndreptăţirea lor. Oricât de păcătoasă a fost viaţa lor, dacă cred în Isus ca Mântuitor personal, stau înaintea lui Dumnezeu îmbrăcaţi în hainele nepătate ale neprihănirii atribuite a lui Hristos.
Păcătoşii, care până adineauri erau morţi în fărădelegi şi păcate, sunt aduşi la viaţă prin credinţa în Hristos. Ei văd prin credinţă că Isus este Mântuitorul lor, care trăieşte pururea şi poate să-i mântuiască „în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El”. În ispăşirea făcută pentru ei, credincioşii văd o aşa lărgime, lungime, înălţime şi adâncime a eficienţei – văd o aşa deplinătate a mântuirii care a fost cumpărată cu un preţ infinit -, încât sufletul li se umple de laudă şi de recunoştinţă. Ei văd ca într-o oglindă slava Domnului şi sunt schimbaţi după chipul Său prin Duhul Domnului. Ei văd haina neprihănirii lui Hristos, ţesută în războiul de ţesut al cerului, lucrată prin ascultarea Sa şi atribuită sufletului care se pocăieşte prin credinţa în Numele Său.
Când păcătoşii văd un crâmpei din frumuseţea inegalabilă a lui Isus, păcatul nu li se mai pare atrăgător, pentru că îl contemplă pe Cel Dintâi dintre zecile de mii, pe Cel cu totul vrednic de iubit. Ei înţeleg din experienţă personală puterea Evangheliei, al cărei plan vast este egalat doar de valoarea scopului ei.
Avem un Mântuitor viu. El nu se află în mormântul cel nou al lui Iosif; El a înviat şi S-a înălţat la cer ca înlocuitor şi Garant al fiecărui suflet care crede. „Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos” (Romani 5:1). Suntem îndreptăţiţi prin meritele lui Isus, iar aceasta este recunoaşterea de către Dumnezeu a desăvârşirii răscumpărării plătite pentru noi. Faptul că Hristos a fost ascultător chiar până la moarte de cruce este o garanţie că Tatăl îl acceptă pe păcătosul pocăit. Prin urmare, să ne permitem noi să avem o experienţă care să oscileze între îndoială şi credinţă, între credinţă şi îndoială? Isus este garanţia că Tatăl ne acceptă. Noi beneficiem de favoarea lui Dumnezeu nu datorită vreunui merit personal, ci datorită credinţei noastre în „Domnul, Neprihănirea noastră”. […]
Noi suntem desăvârşiţi în El, acceptaţi în Cel Preaiubit, numai dacă rămânem în El prin credinţă.
Signs of the Times, 4 iulie 1892 (Credinţa şi faptele, pp. 106-107)
