Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? (1 Corinteni 9:24)
În Epistola către evrei este subliniat scopul unic care ar trebui să caracterizeze alergarea creştină pentru viaţa veşnică: „Să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus” (Evrei 12:1,2). Invidia, răutatea, gândul rău, vorbirea de rău, lăcomia – acestea sunt piedici pe care creştinul trebuie să le dea la o parte dacă vrea să alerge cu succes în alergarea pentru nemurire. Orice obicei sau practică ce duce la păcat şi aduce dezonoare asupra lui Hristos trebuie dată la o parte, oricare ar fi sacrificiul ce s-ar cere. Binecuvântarea Cerului nu poate însoţi pe nimeni în încălcarea principiilor veşnice ale dreptăţii. Un singur păcat nutrit este suficient pentru a duce la degradarea caracterului şi a-i duce în rătăcire pe alţii. […]
Concurenţii la jocurile din vechime nu erau siguri de victorie nici chiar după ce se supuneau abnegaţiei şi disciplinei stricte. „Nu ştiţi”, întreba Pavel, „că cei ce aleargă în locul de alergare toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul?” Oricât de intense şi de serioase erau strădaniile alergătorilor, premiul nu putea fi acordat decât unuia singur. Numai o singură mână putea apuca râvnita cunună. Unii poate că au depus eforturile cele mai mari pentru a câştiga premiul, însă atunci când întindeau mâna ca să-l ia, altul apuca râvnita comoară cu doar o clipă înaintea lor.
Dar în lupta creştină lucrurile nu stau aşa. Niciunul dintre cei care se supun condiţiilor nu va fi dezamăgit la sfârşitul alergării. Niciunul care este plin de râvnă şi stăruinţă nu va fi lipsit de succes. Alergarea nu este pentru cel sprinten şi nici lupta, pentru cel tare. Sfântul cel mai slab, în egală măsură ca sfântul cel mai tare, poate purta cununa slavei nemuritoare. Toţi aceia care prin puterea harului divin îşi aduc viaţa în conformitate cu voinţa lui Hristos pot fi biruitori. Practicarea, în detaliile vieţii, a principiilor arătate în Cuvântul lui Dumnezeu este deseori privită ca fiind neimportantă – o problemă prea neînsemnată pentru a i se da atenţie. Dar, dacă ne gândim la ce s-a pus în joc, nimic care poate ajuta sau împiedica nu este prea mic. Fiecare faptă îşi aruncă greutatea ei în balanţă şi hotărăşte biruinţa sau înfrângerea vieţii. Iar răsplata dată acelora care câştigă va fi în raport cu energia şi râvna cu care s-au luptat.
Faptele apostolilor, pp. 312-314
