Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi. (Matei 21:22)
Ce ar putea gândi îngerii cerului despre fiinţele omeneşti sărmane, neajutorate şi supuse ispitei când inima iubirii infinite a lui Dumnezeu se pleacă spre ele, gata să le dea mai mult decât cer sau gândesc, şi totuşi ele se roagă aşa de puţin şi au atât de puţină credinţă? […]
Întunericul celui rău îi învăluie pe aceia care neglijează rugăciunea. Şoaptele ispititoare ale vrăjmaşului îi amăgesc la păcat; şi toate acestea, pentru că ei nu folosesc privilegiile pe care li le-a dat Dumnezeu prin rânduiala divină a rugăciunii. De ce să fie fiii şi fiicele lui Dumnezeu reticenţi la a se ruga, de vreme ce rugăciunea este cheia din mâna credinţei care deschide tezaurul cerului, unde se află depozitate resursele inepuizabile ale Celui Atotputernic? Fără rugăciune continuă şi fără veghere atentă, suntem în pericolul de a deveni nepăsători şi de a ne abate de la calea cea dreaptă. Vrăjmaşul se străduieşte fără încetare să ne blocheze calea spre tronul milei, ca să nu putem obţine, prin rugăciuni stăruitoare şi credinţă, harul şi puterea de a rezista ispitei.
Există anumite condiţii în baza cărora ne putem aştepta ca Dumnezeu să asculte şi să răspundă rugăciunilor noastre. Prima dintre aceste condiţii este să simţim nevoia după ajutorul Său. El a făgăduit: „Voi turna ape peste pământul însetat şi râuri peste pământul uscat” (Isaia 44:3). Cei care flămânzesc şi însetează după neprihănire, care tânjesc după Dumnezeu, pot fi siguri că vor fi săturaţi. Inima trebuie să primească influenţa Duhului Sfânt, altfel binecuvântarea lui Dumnezeu nu poate fi primită.
Marea noastră nevoie este în ea însăşi un argument şi pledează în modul cel mai elocvent în favoarea noastră. Dar Domnul trebuie căutat ca să facă toate aceste lucruri pentru noi. El spune: „Cereţi, şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi.” Şi „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Matei 7:7; Romani 8:32).
Dacă ne întoarcem spre nedreptate în inimile noastre, dacă ne ataşăm de vreun păcat conştient, Domnul nu ne va asculta; dar rugăciunea inimii căite şi zdrobite va fi ascultată întotdeauna. Când ne corectăm toate greşelile cunoscute, putem avea încredere că Dumnezeu va răspunde cererilor noastre. Propriile merite nu ne vor recomanda niciodată bunăvoinţei lui Dumnezeu; numai meritele lui Isus ne vor mântui, numai sângele Său ne va curăţa; totuşi noi avem de făcut o lucrare, şi anume aceea de a împlini condiţiile pentru a fi acceptaţi.
Calea către Hristos, pp. 94-95
