Rugaţi-vă neîncetat! Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile. (1 Tesaloniceni 5:17,18)
Lecţiile lui Hristos cu privire la rugăciune ar trebui studiate cu multă atenţie. În rugăciune există o ştiinţă divină, iar ilustraţia Sa [despre prietenul care vine la miezul nopţii] aduce în atenţie principii pe care trebuie să le înţeleagă toţi oamenii. El arată care este adevăratul spirit al rugăciunii, ne învaţă despre necesitatea perseverenţei în a ne ruga înaintea lui Dumnezeu şi ne asigură de dispoziţia Sa de a ne asculta şi de a ne răspunde.
Rugăciunile noastre nu trebuie să fie nişte cereri egoiste, doar pentru beneficiul nostru. Noi trebuie să cerem ca să putem oferi. Principiul vieţii lui Hristos trebuie să fie principiul vieţii noastre: „Eu însumi”, spunea El, vorbindu-le ucenicilor, „Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi” (Ioan 17:19). Aceeaşi devoţiune, acelaşi sacrificiu de sine şi aceeaşi supunere faţă de cerinţele Cuvântului lui Dumnezeu pe care le-a dovedit Hristos trebuie să se vadă şi la slujitorii Săi. Misiunea noastră pentru lume nu este aceea de a ne sluji sau de a ne plăcea nouă înşine; noi trebuie să-I aducem slavă lui Dumnezeu, cooperând cu El la salvarea celor păcătoşi. Trebuie să cerem binecuvântări de la Dumnezeu ca să le putem transmite altora. Capacitatea de a primi se menţine doar prin dăruire. Noi nu putem continua să primim comoara cerească, fără a o împărtăşi celor din jurul nostru.
În parabolă, cel care cerea a fost respins de repetate ori, dar nu a renunţat la cererea sa. Tot astfel, rugăciunile noastre par să nu primească întotdeauna un răspuns imediat, dar Hristos ne învaţă că nu trebuie să încetăm a ne ruga. Rugăciunea nu trebuie să aducă vreo schimbare la Dumnezeu, ci trebuie să ne aducă pe noi în armonie cu El. Când Îi adresăm o cerere, El poate vedea că este necesar să ne cercetăm inima şi să ne pocăim de păcat. Prin urmare, El ne trece prin încercări, ne conduce la umilinţă, ca să putem vedea ce anume împiedică lucrarea Duhului Său Sfânt prin noi.
Pentru împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu există anumite condiţii, iar rugăciunea nu poate lua niciodată locul datoriei. „Dacă Mă iubiţi”, spune Hristos, „veţi păzi poruncile Mele.” „Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte şi cine Mă iubeşte va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui” (Ioan 14:15,21). Cei care aduc cererile lor înaintea lui Dumnezeu, solicitând împlinirea făgăduinţei Sale, dar nu se conformează condiţiilor, îl insultă pe Iehova. Ei aduc Numele lui Hristos ca autoritate pentru împlinirea făgăduinţei, dar nu îndeplinesc acele lucruri care evidenţiază credinţa lor în Hristos şi dragostea faţă de El.
Parabolele Domnului Hristos, pp. 142-143
