Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta. (Geneza 32:26)
Perioada de suferinţă şi chin care ne aşteaptă va necesita o credinţă care să suporte oboseala, amânarea şi foamea – o credinţă care nu va slăbi, deşi va fi aspru încercată. Timpul de har, sau de probă, este acordat tuturor ca să se pregătească pentru timpul de criză. Iacov a ieşit învingător pentru că a fost perseverent şi hotărât. Biruinţa lui este o dovadă a puterii rugăciunii insistente. Toţi cei care se vor prinde de făgăduinţele lui Dumnezeu aşa cum s-a prins el şi vor fi hotărâţi şi perseverenţi cum a fost el vor reuşi aşa cum a reuşit el. Cei care nu sunt dispuşi să se renege pe ei înşişi, să se lupte în rugăciune cu Dumnezeu şi să implore mult şi insistent binecuvântarea Sa nici nu o vor primi. A te lupta cu Dumnezeu – cât de puţini ştiu ce înseamnă acest lucru! Cât de puţini şi-au îndreptat sufletul către Dumnezeu cu o dorinţă atât de intensă încât toate puterile să le fie încordate! Când valurile disperării, a căror putere nicio limbă nu o poate exprima, se revarsă peste cel care se roagă, cât de puţini se prind cu credinţă fermă de promisiunile lui Dumnezeu!
Cei care acum nu manifestă decât puţină credinţă sunt în cel mai mare pericol de a cădea victime puterii amăgirilor satanice şi decretului de constrângere a conştiinţei. Şi chiar dacă vor rezista când vor fi încercaţi, se vor afunda într-o suferinţă şi într-un chin mai adânci în timpul crizei, pentru că nu şi-au format obiceiul să se încreadă în Dumnezeu. Lecţiile de credinţă pe care le-au neglijat vor fi obligaţi să le înveţe sub teribila apăsare a descurajării.
Acum trebuie să ajungem să-L cunoaştem pe Dumnezeu, punând la încercare promisiunile Sale. Îngerii înregistrează orice rugăciune arzătoare şi sinceră. Trebuie mai degrabă să renunţăm la satisfacţiile egoiste decât să neglijăm comuniunea cu Dumnezeu. Cea mai lucie sărăcie, cea mai mare renunţare la sine, dacă sunt cu voia Sa, sunt mai bune decât bogăţia, onoruri, confort şi mulţi prieteni, dar fără voia Sa. Trebuie să ne luăm timp să ne rugăm. Dacă ne lăsăm mintea să fie exclusiv preocupată de interese lumeşti, Domnul poate să ne mai acorde timp, luându-ne idolii pe care ni i-am făcut din aur, din case sau din pământuri fertile.
Tinerii n-ar fi ademeniţi să păcătuiască dacă ar refuza să meargă pe căile pe care nu pot să ceară binecuvântarea lui Dumnezeu. Dacă trimişii care prezintă lumii ultima avertizare solemnă s-ar ruga pentru binecuvântarea lui Dumnezeu nu într-un mod rece, apatic şi indiferent, ci cu ardoare și credinţă, ca Iacov, ei ar găsi multe situaţii despre care ar putea spune: „Am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă, şi totuşi am scăpat cu viaţă” (Geneza 12:30). Ar fi consideraţi de Cer prinţi, având putere să triumfe în lupta cu Dumnezeu şi cu oamenii.
Tragedia veacurilor, pp. 621-622
