Şi tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde. (Romani 15:4)
Cei care nu sunt dispuşi să accepte adevărurile clare şi tăioase ale Bibliei caută permanent povestiri plăcute pentru a-şi linişti conştiinţa. Cu cât doctrinele sunt mai puţin spirituale şi cer mai puţină abnegaţie şi umilinţă, cu atât le acceptă mai uşor. Astfel de persoane îşi degradează puterile intelectuale în dorinţa de a-şi satisface plăcerile. Fiind prea înţelepţi, în opinia lor, pentru a cerceta Scripturile cu umilinţă şi pentru a se ruga insistent pentru călăuzire divină, nu au niciun scut împotriva amăgirii. Satana este gata să satisfacă dorinţa inimii, punând falsul în locul adevărului. În felul acesta şi-a câştigat papalitatea puterea asupra minţii oamenilor. Iar prin faptul că resping adevărul, deoarece el implică o cruce, protestanţii urmează aceeaşi cale. Toţi cei care neglijează Cuvântul lui Dumnezeu, căutând o cale convenabilă de a nu fi în contradicţie cu lumea, vor ajunge să primească „erezii nimicitoare” drept adevăr (2 Petru 2:1). Respingând în mod deliberat adevărul, vor accepta toate ereziile imaginabile. În timp ce privesc cu oroare o înşelăciune, vor admite cu uşurinţă o alta. Apostolul Pavel, vorbind despre cei care „n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi”, declară: „Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună, pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi” (2 Tesaloniceni 2:10-12). Având o astfel de avertizare, este de datoria noastră să fim atenţi la doctrinele cu care suntem de acord.
Printre mijloacele cele mai eficiente ale marelui amăgitor se numără ideile şi minunile înşelătoare ale spiritismului. Deghizat în înger de lumină, Satana îşi întinde capcanele acolo unde ne aşteptăm cel mai puţin. Dacă ar studia Cartea lui Dumnezeu cu o atitudine de rugăciune insistentă pentru a o înţelege, oamenii n-ar fi lăsaţi în întuneric, ca să accepte doctrine false, însă, respingând adevărul, ei cad pradă minciunii.
O altă erezie periculoasă este doctrina care neagă divinitatea lui Hristos, susţinând că El n-a existat înainte de venirea în această lume. Această teorie este admisă de un număr mare de persoane care îşi declară credinţa în Biblie, deşi ea contrazice în mod direct cele mai clare declaraţii ale Mântuitorului nostru cu privire la relaţia Sa cu Tatăl, caracterul Său divin şi preexistenţa Sa.
Tragedia veacurilor, pp. 523-524
