În Capernaum era un slujbaș împărătesc al cărui fiu era bolnav (Ioan 4:46)
Acest slujbaş ştia că tatăl îşi pusese în minte anumite condiţii ca să creadă în Isus. Dacă cererea lui nu avea să fie împlinită, nu avea să-L primească drept Mesia. […] Slujbaşul împărătesc avea totuşi oarecare credinţă, pentru că el venise să ceară ceva ce, după părerea lui, era cea mai preţioasă dintre toate binecuvântările. Isus avea de dat un dar mai mare. El dorea nu numai să vindece copilul, ci şi să-i facă, pe slujbaş şi familia lui, părtaşi la binecuvântarea mântuirii şi să aprindă o lumină în Capernaum, care, în curând, avea să fie câmpul Său de activitate. […]
Slujbaşul acesta împărătesc dorea să cunoască mai mult despre Hristos. Mai târziu, după ce a auzit învăţăturile Lui, el şi toţi din casa lui au devenit ucenici. Durerea lor a fost sfinţită spre convertirea întregii familii. Vestea despre această minune s-a răspândit în toate părţile, iar în Capernaum, unde au fost săvârşite multe minuni ale Lui, s-a pregătit calea pentru lucrarea personală a lui Hristos.
Acela care l-a binecuvântat pe slujbaşul împărătesc din Capernaum vrea tot atât de mult să ne binecuvânteze şi pe noi. Dar, la fel ca tatăl îndurerat, noi Îl căutăm pe Mântuitorul de multe ori din dorinţa de a câştiga bunuri pământeşti; noi avem încredere în iubirea Lui numai când ni se împlinesc cererile. Mântuitorul vrea să ne dea binecuvântări mai mari decât acelea pe care le cerem şi uneori întârzie cu răspunsul ca să ne poată arăta răutatea din inimă şi cât de mult avem nevoie de banii Lui. El nu vrea să-L căutăm din motive egoiste. Când mărturisim starea noastră rea şi lipsa noastră de putere, trebuie să ne încredem cu totul în iubirea Lui.
Slujbaşul împărătesc voia să vadă împlinirea rugăciunii sale înainte ca să creadă; dar el a trebuit să primească asigurarea lui Isus că rugăciunea lui era ascultată şi binecuvântarea, dată. Şi noi trebuie să învăţăm acelaşi lucru. Nu trebuie să credem pentru că vedem sau simţim că Dumnezeu ne ascultă. Trebuie să ne încredem în făgăduinţele Lui. Când venim la El cu credinţă, fiecare cerere ajunge la inima lui Dumnezeu. Când am cerut binecuvântările Lui, trebuie să credem că le primim şi să-I mulţumim că le-am primit. Apoi să ne vedem de îndatoririle noastre, siguri fiind că binecuvântarea ne va fi dată atunci când vom avea mai mare nevoie de ea. Când am învăţat să facem lucrul acesta, vom şti că rugăciunile noastre au fost ascultate. Dumnezeu va face pentru noi „nespus mai mult”, „potrivit cu bogăţia slavei Sale” şi „după lucrarea puterii tăriei Lui” (Efeseni 3:20,16; 1:19).
Viaţa lui Iisus, pp. 198, 200
