Arată-mi, Doamne, căile Tale şi învaţă-mă cărările Tale! (Psalmii 25:4)
Dar, dacă au ajuns la această experienţă [de a fi o făptură nouă în Hristos], nu înseamnă că, de aici încolo, creştinii trebuie să-şi încrucişeze mâinile, mulţumiţi cu ce s-a săvârşit pentru ei. Acela care se hotărăşte să intre în împărăţia spirituală va constata că toate puterile şi pasiunile firii nerenăscute, sprijinite de forţele împărăţiei întunericului, sunt aranjate de luptă împotriva lui. Zilnic, el trebuie să-şi reînnoiască consacrarea, zilnic să ducă bătălia cu răul. Obiceiurile vechi, înclinaţiile moştenite către rău se vor lupta să stăpânească, iar el trebuie să fie mereu în gardă împotriva lor, luptându-se prin puterea lui Hristos pentru biruinţă. […]
Renunţând la tot ce l-ar împiedica să înainteze pe calea propăşirii sau care i-ar abate picioarele de pe calea cea strâmtă, credinciosul va dovedi în viaţa sa zilnică îndurarea, bunătatea, blândeţea, îngăduinţa şi iubirea lui Hristos.
Puterea unei vieţi mai înalte, mai curate şi mai nobile este lucrul de care avem cea mai mare nevoie. Lumea ne stăpâneşte prea mult mintea, iar împărăţia cerurilor, prea puţin.
În strădaniile sale de a atinge idealul lui Dumnezeu pentru el, creştinul nu are niciun motiv să dispere. Desăvârşirea morală şi spirituală, prin harul şi puterea lui Hristos, este promisă tuturor. Isus este Izvorul puterii. Fântâna vieţii. El ne duce la Cuvântul Său şi din pomul vieţii ne pune înainte frunze pentru tămăduirea sufletelor bolnave de păcat. El ne conduce la tronul lui Dumnezeu şi ne pune în gură o rugăciune prin care suntem aduşi într-o strânsă legătură cu Sine. Spre binele nostru, El pune la lucru mijloacele atotputernice ale Cerului. La fiecare pas, noi luăm contact cu puterea Sa vie.
Dumnezeu nu pune nicio limită înaintării acelora care doresc să fie „umpluţi de cunoştinţa voii Lui, în orice fel de înţelepciune şi pricepere duhovnicească”. Prin rugăciune, prin veghere, prin creştere în cunoştinţă şi pricepere, ei vor fi „întăriţi, cu toată puterea, potrivit cu tăria Lui”. Astfel, ei sunt pregătiţi să lucreze pentru alţii. Este planul lui Dumnezeu acela ca fiinţele omeneşti curăţite şi sfinţite să fie ajutoarele Sale. Pentru acest mare privilegiu se cuvine să-I mulţumim Aceluia care ne-a învrednicit să avem „parte de moştenirea sfinţilor în lumină. El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului dragostei Lui.”
Faptele apostolilor, pp. 476-478
