Nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. (Romani 8:26)
Sunt mulţi care, deşi se luptă să asculte de poruncile lui Dumnezeu, au puţină pace şi bucurie. Această lipsă din experienţa lor este rezultatul unui deficit de exercitare a credinţei. Ei umblă ca într-un pământ sărat, într-o pustie pârjolită de soare. Ei cer puţin, când ar putea cere mult; căci nu există nicio limită pentru promisiunile lui Dumnezeu. Unii ca aceştia nu reprezintă în mod corect sfinţirea ce vine prin ascultarea de adevăr. Domnul ar dori ca toţi fiii şi fiicele Sale să fie fericiţi, în pace şi ascultători. Prin exercitarea credinţei, credinciosul ajunge în posesia acestor binecuvântări. Prin credinţă poate fi suplinită orice lipsă a caracterului, poate fi curăţată orice pată, poate fi corectată orice greşeală şi poate fi dezvoltată orice însuşire aleasă.
Rugăciunea este mijlocul stabilit de cer pentru victoria în lupta cu păcatul şi pentru dezvoltarea caracterului creştin. Influenţa divină, care vine ca răspuns la rugăciunea credinţei, va împlini în sufletul celui care se roagă tot ce a cerut el. Noi putem cere: iertarea păcatului, Duhul Sfânt, o fire asemenea lui Hristos, înţelepciune şi tărie pentru a face lucrarea Sa şi orice dar pe care El l-a promis, şi făgăduinţa este: „Veţi primi.”
Pe munte, împreună cu Dumnezeu, Moise a privit modelul acelei minunate construcţii care urma să fie locuinţa durabilă a slavei Sale. Pe munte cu Dumnezeu – în locul tainic al comuniunii – noi trebuie să contemplăm gloriosul Său ideal pentru omenire. În toate veacurile, prin intermediul comuniunii cu cerul, Dumnezeu a adus la îndeplinire planul Său pentru copiii Săi, descoperind în mod treptat minţii lor învăţăturile harului. Felul Său de a împărtăşi adevărul este ilustrat în cuvintele: „El Se iveşte ca zorile dimineţii” (Osea 6:3). Cel care se aşază acolo unde Dumnezeu îl poate lumina înaintează ca de la întunericul parţial al zorilor la deplina strălucire a miezului zilei.
Adevărata sfinţire înseamnă iubire desăvârşită, ascultare desăvârşită, conformare desăvârşită faţă de voinţa lui Dumnezeu. Noi trebuie să fim sfinţiţi pentru Dumnezeu prin ascultare de adevăr. Conştiinţa noastră trebuie curăţată de faptele moarte pentru a-I servi viului Dumnezeu. Nu suntem încă desăvârşiţi, dar este privilegiul nostru să ne desprindem de legăturile egoismului şi ale păcatului şi să înaintăm spre desăvârşire.
Faptele apostolilor, pp. 563-564
