Păziţi-vă de cărturari… care, de ochii lumii, fac rugăciuni lungi. (Luca 20:46,47)
Întâlnirile de rugăciune ar trebui să fie adunările cele mai interesante din toate, însă ele sunt deseori slab organizate. Mulţi participă la predică, dar neglijează întâlnirea de rugăciune. Şi aici este necesar să reflectăm. Ar trebui cerută înţelepciune de la Dumnezeu şi ar trebui făcute planuri pentru a conduce întâlnirile în aşa fel încât să fie interesante şi atractive. Oamenii flămânzesc după pâinea vieţii. Dacă o vor găsi la întâlnirea de rugăciune, atunci vor veni ca s-o primească.
Prezentările şi rugăciunile lungi şi încărcate nu-şi găsesc locul nicăieri, şi mai cu seamă la întâlnirile sociale. Celor care sunt îndrăzneţi şi mereu dornici să vorbească li se îngăduie să nu mai lase loc mărturiei celor timizi şi reţinuţi. În general, cei mai superficiali au şi cele mai multe de spus. Rugăciunile lor sunt lungi şi mecanice. Ei îi obosesc pe îngeri şi pe oamenii care îi ascultă. Rugăciunile noastre ar trebui să fie scurte şi la subiect. Cererile lungi şi obositoare să fie rezervate pentru locul tainic, dacă are cineva de prezentat aşa ceva. Primiţi Duhul lui Dumnezeu în inimă şi El va înlătura orice urmă de formalitate sterilă.
Hristos a imprimat în mintea ucenicilor Săi ideea ca rugăciunile lor să fie scurte, exprimând exact ce doreau şi nu mai mult. El arată care să fie lungimea şi conţinutul rugăciunii, în care să-şi exprime dorinţele pentru binecuvântările materiale şi spirituale şi recunoştinţa pentru acestea. Cât de cuprinzătoare este această rugăciune-model! Ea acoperă nevoile reale ale tuturor. E suficient un minut sau două pentru orice rugăciune obişnuită. Pot exista ocazii în care rugăciunea este într-un mod special dictată de Duhul lui Dumnezeu, în care se fac cereri prin Duhul. Sufletul stăruitor intră în agonie şi geme înaintea după Dumnezeu. Duhul se luptă cum s-a luptat Iacov şi nu-şi găseşte odihna fără manifestările speciale ale puterii lui Dumnezeu. Aceasta este pe placul lui Dumnezeu.
Dar mulţi înalţă rugăciunea într-o manieră sterilă, ca şi cum ar ţine o predică. Aceştia se roagă altor persoane, nu lui Dumnezeu. Dacă s-ar ruga lui Dumnezeu şi dacă ar conştientiza ce fac, ar fi alarmaţi de insolenţa lor, pentru că vin înaintea Domnului cu un discurs sub formă de rugăciune, de parcă Creatorul universului ar avea nevoie de informaţii speciale despre problemele generale legate de evenimentele petrecute în lume. Toate acesta rugăciuni sunt ca o aramă sunătoare şi un chimval zăngănitor. Ele nu sunt luate în seamă în cer. Îngerii lui Dumnezeu sunt obosiţi de ele, la fel ca şi oh menii care sunt nevoiţi să le asculte.
Sfaturi pentru biserică, pp. 292-291
