În zilele acelea, Isus S-a dus în munte să Se roage şi a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu. (Luca 6:12)
Cât timp a fost angajat în lucrarea Sa de pe pământ, Maiestatea cerului S-a rugat mult Tatălui Său. Adeseori, petrecea toată noaptea în rugăciune. Duhul Său era adesea întristat când simţea puterile întunericului acestei lumi şi El părăsea cetatea aglomerată şi mulţimea zgomotoasă, pentru a căuta un loc retras şi liniştit, unde să-Şi înalţe rugăciunile de mijlocire. Muntele Măslinilor era locul preferat în care se retrăgea Fiul lui Dumnezeu pentru ocaziile Sale de devoţiune. Adesea, după ce mulţimile plecau de lângă El retrăgându-se pentru noapte, El nu Se odihnea, chiar dacă era istovit de eforturile zilei. În Evanghelia după Ioan citim: „Şi s-a intors fiecare acasă. Isus S-a dus la Muntele Măslinilor.” În timp ce oraşul era cufundat în tăcere şi ucenicii se întorseseră pe la casele lor, ca să aibă parte de refacere prin somn, Isus nu dormea. De pe Muntele Măslinilor, El îşi înălţa către Tatăl Său rugăciunile divine, în care cerea ca ucenicii Săi să fie feriţi de influenţele rele cu care se confruntau zi de zi în mijlocul lumii şi ca sufletul Său să poată fi întărit şi pregătit pentru îndatoririle şi încercările zilei următoare. Toată noaptea, în timp ce ucenicii Săi dormeau, Învăţătorul divin Se ruga. Roua şi bruma nopţii cădeau pe capul Său plecat în rugăciune. Astfel, El le-a lăsat urmaşilor Săi un exemplu.
Cât timp a fost angajat în misiunea Sa, Maiestatea cerului Se afla adesea în rugăciune stăruitoare. Nu mergea întotdeauna pe Muntele Măslinilor, deoarece ucenicii aflaseră de acest loc în care prefera să Se retragă şi adeseori Îl urmau. El alegea liniştea nopţii, când nu Îl întrerupea nimic. Isus putea să vindece bolnavii şi să învie morţii. El însuşi era sursa binecuvântării şi a puterii. El a poruncit chiar şi furtunii, şi aceasta L-a ascultat. Era neatins de corupţie, cu totul străin de păcat; cu toate acestea, Se ruga, și o făcea adesea cu strigăte puternice şi cu lacrimi. Se ruga pentru ucenicii Săi şi pentru Sine, identificându-Se cu nevoile noastre, cu slăbiciunile şi cu căderile noastre, cu care neamul omenesc este atât de obişnuit. Se ruga cu putere, fără să fie afectat de patimile firii noastre omeneşti, căzute, dar fiind afectat de aceleaşi slăbiciuni, ispitit în toate privinţele la fel ca noi. Isus a indurat o suferinţă care necesita ajutor şi susţinere din partea Tatălui Său.
Mărturii, voi. 2, pp. 508-509
