După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală. (Faptele apostolilor 4:31)
Cea mai mare şi mai urgentă dintre toate nevoile noastre este renaşterea adevăratei evlavii printre noi. Căutarea acestei redeşteptări ar trebui să fie lucrarea noastră cea dintâi. Este necesar un efort stăruitor pentru a obţine binecuvântarea Domnului, nu pentru că Dumnezeu nu este dornic să Îşi reverse binecuvântarea asupra noastră, ci pentru că noi nu suntem pregătiţi să o primim. Tatăl nostru ceresc doreşte să le dea Duhul Său Sfânt celor care Îl cer mult mai mult decât doresc părinţii pământeşti să le ofere daruri bune copiilor lor. Totuşi lucrarea noastră este aceea de a îndeplini condiţiile prin care Dumnezeu a făgăduit să ne acorde binecuvântarea Sa – mărturisirea păcatelor, umilinţă, pocăinţă şi rugăciune stăruitoare. O redeşteptare spirituală este de aşteptat numai ca răspuns la rugăciune. Atâta vreme cât sunt lipsiţi de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, oamenii nu pot sa preţuiască predicarea Cuvântului, dar, când puterea Duhului le atinge inima, cuvântările prezentate nu vor fi lipsite de efect. Călăuziţi de învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu, prin manifestarea Duhului Său şi exercitarea unei înţelepciuni sănătoase, aceia care participă la adunările noastre voi câştiga o experienţă preţioasă şi, când se vor întoarce acasă, vor fi pregătiţi să exercite o influenţă sănătoasă.
Bătrânii purtători de stindard au ştiut ce înseamnă să lupţi cu Dumnezeu în rugăciune şi să te bucuri de revărsarea Duhului Său. Dar ei coboară de pe scena activităţilor; şi cine urcă pentru a le ocupa locurile? Ce se întâmplă cu generaţia care se ridică? Sunt membrii ei convertiţi? Ne dăm noi seama de lucrarea care se desfăşoară în sanctuarul ceresc sau aşteptăm să vină asupra bisericii o putere constrângătoare înainte de a ne trezi? Sperăm noi să vedem întreaga biserică renăscută? Timpul acela nu va veni niciodată.
În biserică există persoane neconvertite care nu se vor uni în rugăciuni stăruitoare şi biruitoare. Fiecare dintre noi trebuie să înceapă personal lucrarea. Să ne rugăm mai mult şi să vorbim mai puţin. Nelegiuirea abundă, iar oamenii trebuie să fie învăţaţi să nu se mulţumească doar cu o forma de evlavie, lipsită de duh şi de putere. Dacă ne concentrăm pe cercetarea propriei inimi, îndepărtându-ne de păcat şi corectându-ne înclinaţiile rele, sufletele noastre nu se vor înălţa în vanitate. Atunci vom fi neîncrezători în noi înşine şi vom avea în permanenţă simţământul că succesul nostru vine de la Dumnezeu. […] Marele amăgitor şi-a pregătit şiretlicurile pentru fiecare suflet care nu s-a întărit pentru încercare şi nu a vegheat printr-o rugăciune continuă şi printr-o credinţă vie.
Solii alese, cartea 1, pp. 121-123
