Acum, dacă veţi asculta glasul Meu şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu. (Exodul 19:5)
Primii noştri părinţi, deşi creaţi fără păcat şi sfinţi, nu au fost aşezaţi în afara posibilităţii de a face răul. Dumnezeu i-a făcut agenţi morali liberi, capabili să aprecieze înţelepciunea şi bunătatea caracterului Său şi dreptatea cerinţelor Sale şi, în deplină libertate, să asculte sau să nu asculte de El. […] Chiar de la începutul existenţei omului a fost pusă o interdicţie asupra dorinţei de satisfacere a poftei, această fatală pasiune care a stat la baza căderii lui Satana. Pomul cunoştinţei, care se afla alături de pomul vieţii în mijlocul grădinii, avea să fie un mijloc de testare a ascultării, a credinţei şi a iubirii primilor noştri părinţi. În timp ce li s-a permis să mănânce după plăcere din toţi ceilalţi pomi, din acest pom erau opriţi să guste, sub ameninţarea pedepsei cu moartea. De asemenea, ei aveau să fie supuşi ispitirilor lui Satana, dar, dacă aveau să treacă cu bine proba, în final ei aveau să fie aşezaţi în afara puterii lui, bucurându-se veşnic de harul lui Dumnezeu.
Dumnezeu l-a aşezat pe om sub lege, ca o condiţie indispensabilă a existenţei acestuia. El era un supus al guvernării divine şi nu poate exista guvernare fără lege. Dumnezeu putea să-l creeze pe om fără posibilitatea de a călca Legea Sa. El ar fi putut opri mâna lui Adam de a atinge fructul oprit, dar, în cazul acesta, omul n-ar mai fi fost un agent moral fiber, ci un simplu robot. Fără libertatea de a alege, ascultarea sa nu avea să fie voluntară, ci forţată. În situaţia aceasta, nu putea avea loc nicio dezvoltare a caracterului. O astfel de situaţie ar fi fost contrară planului lui Dumnezeu de a proceda cu locuitorii celorlalte lumi. Ar fi fost nedemn pentru om, ca fiinţă inteligentă, şi acest lucru ar fi întărit acuzaţia lui Satana potrivit căreia conducerea lui Dumnezeu este arbitrară.
Dumnezeu l-a făcut pe om neprihănit; El i-a dat trăsături nobile de caracter, fără niciun fel de tendinţe spre rău. L-a înzestrat cu o deosebită pu tere intelectuală şi i-a prezentat cele mai puternice apeluri posibile pentru a fi credincios legământului său de supunere. Ascultarea desăvârşită şi continuă era condiţia fericirii veşnice. În baza acestei condiţii, el avea să aibă acces la pomul vieţii.
Patriarhi şi profeţi, pp. 48-49
