Din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit. (Geneza 2:17)
Legea lui Dumnezeu este tot atât de sfântă ca Dumnezeu însuşi. Ea este o revelare a voinţei Sale, o transcriere a caracterului Său, expresia iubirii şi a înţelepciunii divine. Armonia creaţiei depinde de o desăvârşită conformare a tuturor fiinţelor, a tot ce există, însufleţit sau nu, faţă de Legea Creatorului. Dumnezeu a dat legi după care să se conducă nu numai fiinţele vii, ci toate lucrările naturii. […] Omului, coroana creaţiei Sale, Dumnezeu îi dă puterea să înţeleagă cerinţele Sale, să înţeleagă dreptatea şi beneficiul Legii Sale şi pretenţiile ei sfinte faţă de el; iar omului i se cere ascultare statornică.
Asemenea îngerilor, locuitorii Edenului fuseseră puşi la probă; fericirea lor putea fi menţinută numai cu condiţia credincioşiei faţă de Legea Create rului. Ei puteau să asculte şi să trăiască sau să nu asculte şi să piară. Dumnezeu îi făcuse beneficiarii unor bogate binecuvântări; dar, dacă ei aveau să nesocotească voia Sa, El, care nu i-a cruţat pe îngerii care au păcătuit, nu-i putea lăsa nici pe ei nepedepsiţi; păcatul avea să ducă la pierderea darurilor Sale şi să aducă asupra lor mizeria şi ruina.
Îngerii i-au avertizat să se păzească de înşelăciunile lui Satana, întrucât eforturile lui de a-i prinde în mrejele sale aveau să fie neobosite. Atâta vreme cât ei erau ascultători de Dumnezeu, cel rău nu le putea face nimic, căci, dacă era nevoie, toţi îngerii cerului aveau să fie trimişi în ajutorul lor. Dacă respingeau cu tărie primele lui insinuări, atunci aveau să fie în tot atâta siguranţă ca mesagerii cereşti. Dar, dacă cedau ispitei o singură dată, natura lor avea să ajungă atât de stricată, încât să nu mai aibă nici putere şi nici voinţă ca să-i reziste lui Satana.
Pomul cunoştinţei a fost pentru ei un mijloc de testare a ascultării şi a iubirii lor faţă de Dumnezeu. Domnul considerase potrivit să le pună înainte o singură restricţie referitoare la folosirea a tot ceea ce se află în grădină; dar, dacă aveau să nesocotească voia Sa în această privinţă, urmau să-şi atragă asupra lor vina fărădelegii. Satana nu avea să-i urmărească întotdeauna cu ispitele lui; el avea acces la ei numai la pomul interzis. Dacă aveau să-i cerceteze natura, se expuneau înşelăciunilor lui. Au fost sfătuiţi să acor de o deosebită atenţie avertizării date de Dumnezeu şi să fie mulţumiţi cu învăţătura pe care El considerase potrivit să le-o transmită.
Patriarhi şi profeţi, pp. 52-53
