Cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea. (Psalmii 119:97)
Amprenta Divinităţii se vede în toate lucrurile create. Natura mărturiseşte despre Dumnezeu. Adusă în contact cu miracolul şi taina universului, mintea sensibilă nu poate decât să recunoască mâna puterii infinite. Nu prin propria putere îşi dă pământul bunătăţile şi îşi continuă, an după an, mişcarea în jurul soarelui. O mână nevăzută conduce planetele în circuitul lor celest. O viaţă misterioasă însufleţeşte întreaga natură, o viaţă care susţine nenumăratele lumi din spaţiul necuprins, care se află în minuscula insectă purtată de briza de vară, care animă zborul rândunică şi îi satură pe puii de corb ce ţipă, care transformă mugurul în boboc şi preschimbă floarea în fruct.
Aceeaşi putere care susţine natura acţionează şi în om. Aceleaşi legi măreţe care călăuzesc deopotrivă astrul şi atomul controlează şi viaţa omului Legile care guvernează funcţionarea inimii, care reglează fluxul lichidului vieţii în corp sunt legile Inteligenţei atotputernice, care are autoritate asupra sufletului omului. De la El izvorăşte viaţa a tot ce există, viaţă care. numai în armonie cu El, îşi poate atinge adevărata sferă de acţiune. Toată creaţia împărtăşeşte aceeaşi condiţie existenţială – viaţa este susţinută primind viaţa lui Dumnezeu şi se trăieşte în armonie cu voinţa Creatorului Călcarea legilor Sale, în domeniul fizic, mintal sau moral, înseamnă intrarea în disonanţă cu universul, înseamnă o uşă deschisă discordiei, anarhiei şi ruinei. Pentru cel care învaţă să-i interpreteze învăţăturile, natura întreagă se umple de lumină; lumea este manualul, iar viaţa este şcoala. Unitatea dintre om, natură şi Dumnezeu, suveranitatea universală a legii divine şi consecinţele încălcării ei nu pot să nu impresioneze mintea şi să nu modeleze caracterul.
Acestea sunt lecţiile pe care trebuie să le înveţe copiii noştri. Pentru copilul mic, incapabil încă să înveţe din cărţi sau să se deprindă cu disciplina din sala de clasă, natura se prezintă ca o sursă inepuizabilă de învăţare şi încântare. Inima care nu s-a împietrit încă prin contactul cu răul poate recunoaşte rapid Prezenţa care străbate întreaga creaţie. Urechea pe care zgomotul lumii nu a surzit-o încă este atentă la Vocea care vorbeşte prin şoaptele naturii.
Educaţie, pp. 99-100
