Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute. (Coloseni 1:16)
Sabatul a fost sfinţit la creaţie. Fiind rânduit pentru om, originea sa este în timpul acela când „stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie” (Iov 38:7). Pacea plana asupra lumii, deoarece pământul era în armonie cu cerul. „Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune” şi El S-a odihnit în bucuria lucrării Sale încheiate (Geneza 1:31).
Deoarece S-a odihnit în Sabat, „Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o” – a pus-o deoparte pentru un scop sfânt. El i-a dat-o lui Adam ca zi de odihnă. Era un memorial al lucrării de creaţie şi, în felul acesta, un semn al puterii lui Dumnezeu şi al iubirii Sale. Scriptura zice: „El a lăsat o aducere-aminte a minunilor Lui.” „Lucrurile făcute de El” declară „de la facerea lumii” „însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui…” (Geneza 2:3; Psalmii 111:4; Romani 1:20).
Toate lucrurile au fost create prin Fiul lui Dumnezeu. „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu… Toate lucrurile au fost făcut.» prin El şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El” (Ioan 1:1-3). Şi, deoarece este un memorial al lucrării de creaţie, Sabatul este o dovadă a iubirii şi a puterii lui Hristos. […]
Sabatul a fost încorporat în legea dată pe Sinai, dar nu atunci a fost făcut cunoscut pentru prima dată ca zi de odihnă. Israeliţii aveau cunoştinţă de el înainte de a veni la Sinai. Până să ajungă acolo, ei au ţinut Sabatul. […]
Sabatul n-a fost dat numai pentru Israel, ci el a fost dat pentru lumea întreagă. El a fost făcut cunoscut omului în Eden şi, asemenea celorlalte precepte ale Decalogului, este obligatoriu pentru totdeauna. Hristos declara despre legea din care face parte porunca a patra: „Câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile.” Atâta vreme cât există cerul şi pământul, Sabatul va fi şi mai departe un semn al puterii Creatorului. Şi atunci când Edenul va înflori din nou pe pământ, ziua sfântă de odihnă a lui Dumnezeu va fi onorată de toţi cei ce sunt sub soare. „«In fiecare Sabat»”, locuitorii pământului nou, slăvit, vor veni „«să se închine înaintea Mea», zice Domnul” (Matei 5:18; Isaia 66:23).
Viaţa lui Iisus, pp. 281, 283
