Închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor! (Apocalipsa 14:7)
Datoria de a ne închina lui Dumnezeu are la bază faptul că El este Creatorul şi că Lui Îi datorează existenţa toate celelalte fiinţe. Oriunde este prezentat în Biblie dreptul Său la respect şi închinare mai presus de zeii păgânilor, este invocată dovada puterii Sale creatoare. […]
În Apocalipsa 14, oamenii sunt somaţi să se închine Creatorului. Profeţia prezintă o categorie de oameni care, ca urmare a întreitului mesaj, păzesc poruncile lui Dumnezeu. Una dintre aceste porunci atrage atenţia direct asupra lui Dumnezeu în calitate de Creator. Porunca a patra anunţă solemn: „Ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău… Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit; de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o” (Exodul 20:10,11). Pe lângă aceasta, cu privire la Sabat, Domnul declară că este „un semn… ca să ştiţi că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru” (Ezechiel 20:20). […]
„Importanţa Sabatului, ca memorial al creaţiei, constă în faptul că el aminteşte mereu adevăratul motiv pentru care închinarea I se cuvine lui Dumnezeu” – pentru că El este Creatorul, iar noi suntem fiinţele create de El. „De aceea, Sabatul constituie fundamentul închinării la Dumnezeu, deoarece ne învaţă acest mare adevăr în modul cel mai impresionant şi nicio altă instituţie nu face lucrul acesta. Adevărata bază a închinării la Dumnezeu, nu numai în ziua a şaptea, ci a închinării în general, o constituie deosebirea dintre Creator şi fiinţele create. Acest mare fapt nu-şi poate pierde niciodată valoarea şi nu trebuie uitat niciodată” (J. N. Andrews, History of the Sabbath, cap. 27). Dumnezeu a instituit Sabatul în Eden cu scopul de a păstra acest adevăr în atenţia oamenilor pentru totdeauna. Atâta timp cât adevărul că El este Creatorul nostru continuă să fie motivul pentru care ne închinăm Lui, Sabatul va continua să fie semnul şi memorialul lui. Dacă Sabatul ar fi fost păzit la nivel global, gândurile şi sentimentele omului ar fi fost îndreptate către Creator, ca obiect al adorării şi închinării, şi n-ar fi existat niciodată vreun idolatru, ateu sau necredincios. Păzirea Sabatului este un semn al loialităţii faţă de adevăratul Dumnezeu, care „a făcut cerul și pământul, marea şi izvoarele apelor”. Rezultă că mesajul prin care li se porunceşte oamenilor să se închine lui Dumnezeu şi să păzească poruncile Lui le cere, de fapt, să păzească porunca a patra.
Tragedia veacurilor, pp. 466-438
