Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. (Psalmii 19:1)
Prin urmare, prin intermediul lucrurilor creaţiei, reuşim să-L cunoaştem mai bine pe Creator. Cartea naturii este marele manual pe care trebuie să-l folosim, în corelare cu Scripturile, pentru a-i învăţa pe alţii despre caracterul lui Dumnezeu şi pentru a conduce oile pierdute înapoi la staulul Său. Când lucrările lui Dumnezeu sunt studiate, Duhul Sfânt inspiră convingere în suflet. Aceasta nu este convingerea rezultată din raţionamente logice. Dar, dacă mintea nu a devenit atât de întunecată în privinţa cunoaşterii lui Dumnezeu, dacă ochii nu au ajuns prea orbi ca să-L vadă, urechea prea surdă ca să audă glasul Lui, este descoperită o semnificaţie mai profundă şi adevăruri spirituale sublime ale Cuvântului scris se imprimă în inimă. […] Scopul urmărit de Hristos prin învăţătura din parabole era direct legat de scopul Sabatului. Dumnezeu ne-a dat acest memorial al puterii Lui creatoare ca să-L putem descoperi în lucrările mâinilor Sale. Sabatul ne îndeamnă să contemplăm slava Creatorului în lucrurile create de El. Tocmai pentru că a dorit să facem acest lucru, Isus Şi-a împletit lecţiile preţioase cu frumuseţea lucrurilor din natură. Mai mult decât în oricare altă zi, în ziua sfântă de odihnă ar trebui să cercetăm mesajele înscrise de Dumnezeu pen-tru noi în natură. Ar trebui să studiem parabolele Mântuitorului acolo unde le-a rostit, pe câmp şi în dumbrăvi, sub cerul liber, printre iarbă şi flori. Pe măsură ce ne apropiem de inima naturii, Hristos îşi face prezenţa reală şi vorbeşte inimii noastre despre pacea şi dragostea Lui.
Iar Hristos Şi-a legat învăţătura nu doar de ziua de odihnă, ci şi de zilele de muncă ale săptămânii. El are înţelepciune pentru cei care mânuiesc plugul şi seamănă sămânţa. El ne învaţă să vedem în arat şi în semănat, în săpat şi în cules o ilustrare a lucrării harului Său în inimă. La fel, El doreşte să descoperim o lecţie despre adevărul divin în fiecare îndeletnicire folositoare şi în fiecare circumstanţă a vieţii. Atunci, munca noastră de zi cu zi nu ne va mai absorbi întreaga atenţie, determinându-ne să-L uităm pe Dumnezeu, ci, dimpotrivă, ne va aduce aminte în permanenţă de Creatorul și Răscumpărătorul nostru. Gândul la Dumnezeu va străbate ca un fir de aur toate grijile şi ocupaţiile noastre obişnuite. Pentru noi, slava Feţei Lui se va odihni din nou pe faţa naturii. Vom învăţa fără încetare noi şi noi lecţii ale adevărului ceresc şi vom creşte după chipul sfinţeniei Sale. În acest fel, vom fi „ucenici ai Domnului” (Isaia 54:13) şi vom „rămâne cu Dumnezeu” (1 Corinteni 7:24) acolo unde suntem chemaţi să stăm.
Parabolele Domnului Hristos, pp. 24-27
