El… se va încumeta să schimbe vremurile şi legea. (Daniel 7:25)
Spiritul de concesie faţă de păgânism a deschis calea pentru o altă desconsiderare a autorităţii Cerului. Lucrând prin intermediul conducătorilor neconsacraţi ai bisericii, Satana a falsificat şi porunca a patra şi a încercat să dea la o parte vechiul Sabat, ziua pe care Dumnezeu a binecuvântat-o şi a sfinţit-o (Geneza 2:2,3), iar în locul lui să înalţe sărbătoarea păzită de păgâni ca „venerabila zi a Soarelui”. Această schimbare nu s-a făcut la început în mod deschis. În primele secole, adevăratul Sabat fusese ţinut de toţi creştinii. Ei ţineau la onoarea lui Dumnezeu şi, fiind convinşi că legea Sa este de neschimbat, au apărat cu zel sfinţenia principiilor ei. Dar Satana, pentru a-şi atinge scopul, a lucrat cu mare subtilitate prin agenţii lui. Pentru ca atenţia poporului să poată fi îndreptată spre duminică, aceasta a fost declarată sărbătoare în cinstea învierii lui Hristos. Deşi se ţineau servicii religioase duminica, ea era privită totuşi ca o zi de recreere, Sabatul fiind încă respectat cu sfinţenie.
Pentru a pregăti calea prin care să-şi aducă la îndeplinire lucrarea pe care o avea în plan, Satana îi determinase pe iudei, înainte de venirea lui Hristos, să împovăreze Sabatul cu cele mai stricte cerinţe, făcând din păzirea lui o povară. Acum, profitând de concepţia falsă cu privire la Sabat pe care reuşise s-o creeze în mintea oamenilor, i-a făcut să-l privească cu dispreţ, ca pe o instituţie evreiască. În timp ce creştinii, în general, continuau să păzească duminica drept o sărbătoare a bucuriei, Satana i-a determinat să facă din Sabat o zi de post, de amărăciune şi de tristeţe, pentru a-şi arăta ura faţă de iudaism. […]
Arhiamăgitorul nu-şi terminase încă lucrarea. El era hotărât să adune lumea creştină sub steagul său şi să-şi exercite puterea prin locţiitorul lui, pontiful cel mândru care pretindea că este reprezentantul lui Hristos. Prin păgâni pe jumătate convertiţi, prin prelaţi ambiţioşi şi prin preoţi iubitori de lume, Satana a reuşit să-şi atingă scopul. Din când în când, s-au ţinut mari concilii, în care au fost convocaţi demnitari ai bisericii din toată lumea. Aproape în fiecare conciliu, Sabatul pe care îl instituise Dumnezeu era coborât din ce în ce mai mult, în timp ce duminica era tot mai mult înălţată. Astfel, în cele din urmă, sărbătoarea păgână a ajuns să fie onorată ca instituţie divină, în timp ce Sabatul biblic a fost considerat o relicvă a iudaismului, iar păzitorii lui au fost declaraţi blestemaţi.
Tragedia veacurilor, pp. 52-53