Cine păzeşte poruncile Lui rămâne în El şi El în el. (1 Ioan 3:24)
După avertizarea în legătură cu închinarea la fiară şi la chipul ei, profeţia declară: „Aici este răbdarea sfinţilor care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus” (Apocalipsa 14:12). Întrucât cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu sunt puşi astfel în contrast cu cei care se închină fiarei şi chipului ei şi primesc semnul ei, rezultă ca păzirea Legii lui Dumnezeu, pe de o parte, şi călcarea ei, pe de altă parte, va face distincţia dintre cei care I se închină lui Dumnezeu şi cei care se închină fiarei.
Trăsătura specifică a fiarei şi, prin urmare, a chipului ei este călcarea poruncilor lui Dumnezeu. Despre cornul cel mic, ce simbolizează papalitatea, Daniel spune: „El… se va încumeta să schimbe vremurile şi legea” (Daniel 7:25). Pavel numea aceeaşi putere „omul fărădelegii”, care urma să se înalţe pe sine mai presus de Dumnezeu. O profeţie este completată de cealaltă. Numai prin schimbarea Legii lui Dumnezeu putea papalitatea să se înalţe mai presus de Dumnezeu. Oricine va respecta cu bună ştiinţă legea astfel schimbată va da cinste supremă acelei puteri prin care s-a făcut schimbarea. Un asemenea act de ascultare de legile papale va fi un semn de supunere faţă de papă, în locul supunerii faţă de Dumnezeu.
Papalitatea a încercat să schimbe Legea lui Dumnezeu. Porunca a doua, care interzice închinarea la chipuri cioplite – la imagini, la reprezentări – a fost eliminată din lege, iar porunca a patra a fost schimbată în aşa fel încât să autorizeze păzirea zilei întâia a săptămânii ca sabat, în locul zilei a şaptea. Adepţii papalităţii susţin, ca motiv pentru omiterea poruncii a doua, că ea nu este necesară, fiind inclusă în prima poruncă, şi că ei redau legea exact în felul în care Dumnezeu a intenţionat să fie înţeleasă. Aceasta nu poate fi schimbarea prezisă de profet. Profeţia vorbeşte despre o schimbare intenţionată, deliberată: „El… se va încumeta să schimbe vremurile şi legea.” Schimbarea din cadrul poruncii a patra împlineşte fidel profeţia. Pentru această schimbare, singura autoritate invocată este aceea a bisericii. Aici, puterea papală se ridică deschis mai presus de Dumnezeu.
În timp ce aceia care se închină lui Dumnezeu se vor distinge în special prin păzirea poruncii a patra – pentru că aceasta este semnul puterii Sale creatoare şi dovada dreptului Său la respectul şi închinarea omului -, cei care se închină la fiară se vor caracteriza prin eforturile de a desfiinţa memorialul Creatorului, înălţând instituţia Romei.
Tragedia veacurilor, pp. 446-446
