Dar un om numit Anania a vândut o moşioară, cu nevastă-sa, Safira. (Faptele apostolilor 5:1)
Banii nu sunt neapărat un blestem; ei au o mare valoare pentru că, dacă sunt distribuiţi corect, pot face bine la mântuirea sufletelor şi la binecuvântarea celor mai săraci decât noi. Printr-o folosire nechibzuită sau neînţeleaptă…, banii devin o capcană pentru cel ce îi foloseşte. Cel care întrebuinţează banii pentru satisfacerea mândriei şi ambiţiei face din ei mai degrabă un blestem decât o binecuvântare. Banii reprezintă un test continuu al simţămintelor noastre. Cine câştigă mai mult decât suficient pentru nevoile lui reale trebuie să caute înţelepciunea şi harul de a-şi cunoaşte inima şi de a o păzi cu toată grija, ca să nu aibă nevoi imaginare şi să devină un ispravnic necredincios, irosind capitalul pe care i l-a încredinţat Domnul.
Când Îl vom iubi pe Dumnezeu mai presus de orice, lucrurile vremelnice vor ocupa locul potrivit în preocupările noastre. Dacă vom căuta cu smerenie şi seriozitate cunoştinţele şi abilitatea de a folosi în mod corespunzător bunurile Domnului nostru, vom primi înţelepciune de sus. Însă când inima tinde spre preferinţele ei, când este nutrit gândul că banii ne pot aduce fericire în lipsa favorii lui Dumnezeu, atunci banii devin un tiran şi ne stăpânesc; banii câştigă încrederea şi stima noastră şi primesc închinare ca un dumnezeu. Onoarea, adevărul, neprihănirea şi dreptatea sunt sacrificate pe altarul său. Poruncile lui Dumnezeu sunt lăsate deoparte, iar obiceiurile lumii, rânduite de regele Mamona, devin o putere stăpânitoare.
Dacă legile date de Dumnezeu ar fi fost păzite neîntrerupt, cât de diferită ar fi starea prezentă a lumii, din punct de vedere moral, spiritual şi material! Egoismul şi îngâmfarea nu s-ar manifesta ca acum, ci fiecare ar nutri un gând bun pentru binele şi fericirea celorlalţi… Cei din clasele mai sărace, în loc să fie ţinuţi de către bogaţi sub călcâiul de fier al asupririi şi în loc să apeleze la creierul altuia ca să gândească şi să plănuiască pentru ei, atât în lucrurile materiale, cât şi în cele spirituale, ar avea o oarecare şansă la independenţa de a gândi şi a acţiona.
Simţământul că sunt proprietari ai caselor lor le-ar inspira dorinţa pn ternică după îmbunătăţire. Ei ar dobândi repede abilitatea de a plănui şi de a găsi soluţii singuri; copiii lor ar fi educaţi să fie harnici şi economi, iar intelectul ar fi mult întărit. Ei ar simţi că sunt bărbaţi şi femei, nu sclavi, şi ar fi în stare să redobândească într-o mare măsură respectul de sine şi independenţa morală pierdute.
Căminul adventist, pp. 372, 373
