După aceea m-am uitat şi iată că era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini. (Apocalipsa 7:9)
Ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu, creştinii ar trebui să se străduiască să atingă idealul înalt prezentat lor în Evanghelie. Ei n-ar trebui să se mulţumească cu nimic mai puţin decât perfecţiunea. […]
Să facem din Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu studiul nostru, aducând în viaţa noastră principiile lui sfinte. Să umblăm înaintea lui Dumnezeu în smerenie şi blândeţe, corectându-ne zilnic greşelile. Să nu ne separăm sufletul de El prin mândrie egoistă. Nu nutriţi un sentiment de mare supremaţie, considerându-vă mai buni decât alţii. „Cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă.” Pacea şi odihna vor veni la voi pe măsură ce veţi aduce voinţa voastră la supunere faţă de voinţa lui Hristos. Atunci, dragostea Sa va domni în inimă, aducând în captivitate faţă de Mântuitorul resorturile tainice ale acţiunii. Temperamentul pripit, uşor iritabil va fi domolit şi supus prin harul Său. Conştienţa păcatelor iertate va aduce acea pace care întrece orice cunoştinţă. Va exista un efort sincer de a birui tot ce se opune desăvârşirii creştine. Disputa va dispărea. Aceia care găseau defecte la alţii vor vedea că în caracterul lor există defecte mult mai mari.
Unii ascultă adevărul şi sunt convinşi că au trăit contrar voinţei divine sunt condamnaţi şi se pocăiesc de fărădelegile lor. Pe baza meritelor lui Hristos şi printr-o credinţă adevărată în El, primesc iertare de păcat. Pe măsură ce încetează să facă răul şi învaţă să facă binele, ei cresc în har şi în cunoaşterea lui Dumnezeu. Ei înţeleg că trebuie să se sacrifice pentru a se separa de lume; iar după ce socotesc preţul, privesc la toate ca la o pierdere, ca să-L poată câştiga pe Hristos. Ei s-au înrolat în armata lui Hristos. Bătălia le stă înainte şi intră în ea plini de curaj şi veseli, luptând împotriva înclinaţiilor lor fireşti şi împotriva dorinţelor egoiste, aducând voinţa în supunere faţă de voinţa Lui. Ei Îl caută zilnic pe Domnul pentru harul de a-L asculta şi sunt întăriţi şi ajutaţi. Aceasta este convertirea autentică. În dependenţă umilă şi plină de recunoştinţă, cei care au primit o inimă nouă se bizuie pe ajutorul Lui. Ei aduc în viaţa lor rodul neprihănirii. Altădată se iubeau pe ei înşişi. Plăcerile lumeşti erau desfătarea lor. Acum, idolul lor este detronat şi Dumnezeu deţine supremaţia.
The Youth’s Instructiv. 26 septembrie 1901
