Luaţi seama ca nimeni să nu întoarcă altuia rău pentru rău, ci căutaţi totdeauna să faceţi ce este bine atât între voi, cât şi faţă de toţi! (1 Tesaloniceni 5:15)
Există în viaţa liniştită, consecventă a creştinului curat, adevărat o elocvenţă cu mult mai mare decât elocvenţa cuvintelor. Ceea ce suntem are mai multă influenţă decât ceea ce spunem.
Slujitorii care au fost trimişi la Isus au venit înapoi cu raportul că niciun om nu mai vorbise cum vorbea El. Însă motivul era că nimeni nu mai trăise aşa cum trăia El. Dacă viaţa Sa ar fi fost altfel decât era, El nu ar fi putut vorbi aşa cum vorbea. Cuvintele Sale erau încărcate de putere de convingere pentru că ieşeau dintr-o inimă curată şi sfântă, plină de iubire şi compasiune, bunăvoinţă şi adevăr.
Caracterul şi experienţa noastră determină influenţa pe care o avem asupra altora. Pentru a-i convinge pe alţii de puterea harului lui Hristos, trebuie noi înşine să-i cunoaştem puterea în inimă şi în viaţă. Evanghelia pe care o înfăţişăm pentru salvarea sufletelor trebuie să fie Evanghelia prin care sufletul nostru este salvat. Numai printr-o credinţă vie în Hristos ca Mântuitor personal este posibil să ne facem simţită influenţa într-o lume sceptică. Dacă dorim să-i salvăm pe păcătoşi din apele care curg cu repeziciune, trebuie ca propriile noastre picioare să fie fixate bine pe Stâncă, pe Hristos Isus.
Creştinismul nu constă într-un semn exterior şi nici în purtarea unei cruci sau a unei coroane, ci în unirea noastră cu Dumnezeu. Prin puterea harului Său, manifestat în transformarea caracterului, lumea trebuie să fie convinsă că Dumnezeu Şi-a trimis Fiul ca Răscumpărător al ei. Nimic nu poate influenţa mai puternic fiinţa umană ca o viaţă altruistă, lipsită de orice formă de egoism. Cel mai puternic argument în favoarea Evangheliei este un creştin iubitor şi uşor de iubit.
Pentru a trăi o asemenea viaţă, pentru a exercita o asemenea influenţă, se va plăti la fiecare pas preţul efortului, al jertfirii de sine, al disciplinei. Tocmai pentru că nu înţeleg aceasta, mulţi sunt descurajaţi atât de uşor în viaţa de creştin. Mulţi care îşi consacră în mod sincer vieţile în slujba lui Dumnezeu sunt surprinşi şi dezamăgiţi când se confruntă cu obstacole şi se lovesc de încercări şi încurcături ca niciodată mai înainte. Ei se roagă pentru un caracter creştin, pentru a fi pregătiţi pentru lucrarea Domnului şi sunt aduşi în împrejurări care par să stârnească toată răutatea caracterului lor. Sunt scoase la iveală cusururi a căror existenţă nici măcar nu o bănuiau.
Divina vindecare, pp. 469-470
