Căci Tu eşti bun, Doamne, gata să ierţi şi plin de îndurare cu toţi cei ce Te cheamă. (Psalmii 86:5)
În ziua de azi, pătrund în instituţiile de învăţământ şi în bisericile de pretutindeni învăţături spiritiste care subminează credinţa în Dumnezeu şi în Cuvântul Său. Teoria că Dumnezeu ar fi o energie răspândită peste tot în natură este primită de mulţi care mărturisesc a crede în Scripturi; însă, oricât de frumos ar fi înveşmântată, teoria aceasta este una dintre cele mai periculoase amăgiri. Ea îl înfăţişează în mod greşit pe Dumnezeu şi reprezintă o dezonoare la adresa măreţiei şi maiestăţii Sale. Şi cu siguranţă că tinde nu doar să-i ducă în eroare pe oameni, ci şi să-i înjosească. Elementul său este întunericul, iar sfera sa de acţiune, senzualitatea. Rezultatul acceptării ei este despărţirea de Dumnezeu. Iar pentru natura umană căzută, aceasta înseamnă ruină.
Starea în care am ajuns prin păcat este nenaturală, iar puterea care ne reface trebuie să fie supranaturală, căci altfel nu are nicio valoare. Nu există decât o singură putere în stare să rupă constrângerea răului din inimile oamenilor, şi anume puterea lui Dumnezeu în Isus Hristos. Numai prin sângele Celui Răstignit există curăţire de păcat. Numai harul Său ne poate da putere să ne împotrivim tendinţelor firii noastre căzute şi să le biruim. Teoriile spiritiste despre Dumnezeu fac fără efect harul Său. Dacă Dumnezeu este o forţă răspândită peste tot în natură, atunci El Se găseşte în toţi oamenii; iar pentru a obţine sfinţenia, nu trebuie decât să dezvoltăm puterea dinăuntrul nostru.
Dacă mergem până la concluzia lor logică, teoriile acestea suprimă tot sistemul religios creştin. Ele se dispensează de necesitatea ispăşirii şi fac din om propriul mântuitor. Aceste teorii despre Dumnezeu fac fără efect Cuvântul Său, iar aceia care le acceptă se află în marele pericol de a ajunge în final să considere că întreaga Biblie ar fi ficţiune. Poate că ei sunt de părere că virtutea este mai bună decât viciul; însă, înlăturându-L pe Dumnezeu din poziţia Sa legitimă de suveran, ei acceptă să depindă de puterea umană, care nu are nicio valoare fără Dumnezeu. Voinţa omenească lipsită de ajutor nu are nicio putere reală de a se împotrivi răului şi de a-l birui. Fortificaţiile sufletului sunt dărâmate. Omenirea nu mai are nicio barieră împotriva păcatului. Odată ce restricţiile Cuvântului lui Dumnezeu şi ale Duhului Său sunt respinse, nu ştim până la ce adâncimi se poate scufunda cineva. […]
Descoperirea de Sine dată de Dumnezeu în Cuvântul Său este pentru studiul nostru. Pe aceasta putem căuta să o înţelegem. Dincolo de ea însă, să nu pătrundem.
Divina vindecare, pp. 428-429
