Ascultarea glasului lui Isus

    Cercetaţi Scripturile pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine. (Ioan 5:39)

    Dumnezeu ne vorbeşte prin Cuvântul Său. Aici găsim o descoperire mai clară a caracterului Său, a legăturilor Sale cu oamenii şi a marii lucrări de mântuire. Aici ne este relatată istoria patriarhilor şi profeţilor, precum şi a altor bărbaţi sfinţi din vechime. Ei erau oameni supuşi „aceloraşi slăbiciuni ca şi noi” (Iacov 5:17). În Cuvântul Său, vedem cum s-au luptat ei cu descurajări asemănătoare cu ale noastre, cum au căzut sub presiunea ispitei, asemenea nouă, şi totuşi au prins iarăşi curaj şi au învins prin harul lui Dumnezeu; şi văzând toate acestea, suntem încurajaţi în străduinţa noastră de a obţine neprihănirea. Când citim despre minunatele experienţe care le-au fost acordate, despre lumina, dragostea şi binecuvântarea de care s-au bucurat ei şi despre lucrarea pe care au făcut-o prin harul care le-a fost dat, zelul care i-a motivat aprinde în inima noastră flacăra unei ambiţii sfinte, de a fi ca ei, şi dorinţa de a avea un caracter asemenea caracterului lor – de a umbla cu Dumnezeu aşa cum au umblat ei.

    Isus a spus despre Scripturile Vechiului Testament (şi cu atât este lucrul acesta mai adevărat despre Noul Testament!) că „ele mărturisesc despre Mine” (Ioan 5:39), despre Răscumpărătorul, despre Acela spre care sunt îndreptate toate speranţele noastre de a trăi veşnic. Da, întreaga Biblie ne vorbeşte despre Hristos. De la primul raport cu privire la creaţie – căci „nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El” – şi până la ultima făgăduinţă, „Iată, Eu vin curând”, citim despre lucrările Sale şi ascultăm vocea Sa (Ioan 1:3; Apocalipsa 22:12). Dacă vrei să-L cunoşti bine pe Mântuitorul, atunci studiază Sfintele Scripturi.

    Umple-ţi inima cu cuvintele lui Dumnezeu! Ele sunt apa vie care stingi setea ta arzătoare. Ele sunt pâinea vie venită din cer. Isus declară: „Dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă.” Şi El Se explică, spunând: „Cuvintele pe care vi le-am spus Fiu sunt duh şi viaţă” (Ioan 6:53,63). […]

    Mântuirea este un subiect pe care îngerii doresc să îl cerceteze; ea va li ştiinţa şi cântecul mântuiţilor de-a lungul veacurilor nesfârşite ale veşnici ei. Oare nu este ea şi acum demnă de consideraţie şi de studiu atent?

    Calea către Hristos, pp. 87-89

    Ascultarea glasului lui Isus - 2016. Umple-ţi inima cu cuvintele lui Dumnezeu! Ele sunt apa vie care stingi setea ta arzătoare. Ele sunt pâinea vie venită din cer. Isus declară: „Dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă.” Şi El Se explică, spunând: „Cuvintele pe care vi le-am spus Fiu sunt duh şi viaţă”
    Împreună spre casă
    "Impreuna spre casa" este ghidul tau companion pentru anul 2016. Cartea insoteste trecerea ta prin timp, oferindu-ti zilnic portia de hrana pentru aspiratiile tale de a ajunge cat mai repede Acasa. Citeste acasa, citeste in masina, metrou sau avion, citeste ori de cate ori prinzi putin timp disponibil. Doar asa poti sa te pregatesti pentru a intra in noua casa.

    Din aceeași categorie

    Te iubesc… din interes!

    Rugăciunea noastră ar trebui să fie aceea de a primi de la Dumnezeu sprijin pentru a trece dincolo de avantajele sau interesele egoiste. Să iubim indiferent ce primim în schimb. PROVOCARE: Iubește nepărtinitor, fără să aștepți ceva în schimb! Iubește așa cum ne-a iubit Isus pe noi!

    Minciuna are multe seminţe

    Să ne rugăm astăzi lui Dumnezeu ca cei mici să învețe de la noi ce înseamnă să spună adevărul, indiferent de consecințe! Dumnezeul adevărului să ne ajute! PROVOCARE: Să fim cât mai atenți la ce pot „fura” urmașii de la noi!

    Care este misiunea mea?

    Uneori, cele mai neînsemnate lucruri pe care le facem au cel mai mare impact. Doamne ajuta-ma sa fiu atent la acest aspect! PROVOCARE: Susține-i pe tineri și acordă-le sprijinul tău!

    Paşte mieluşeii şi oiţele mele!

    Doamne, dă-ne înțelepciune să fim buni mentori și pune în inima noastră iubire față de copiii și tinerii bisericii Tale! PROVOCARE: Încearcă astăzi să înveți numele tuturor copiilor și tinerilor din biserica ta! Apoi, roagă-te pentru fiecare nume în parte!

    Publicate astăzi

    Trifoi cu patru foi

    Știind că nimic nu vine la întâmplare sau fără să aibă o sursă anume, fii cu o măsură de înțelepciune și de conștiență: mulțumește lui Dumnezeu pentru orice lucru bun primit, chiar dacă nu îți explici cum s-a întâmplat. Nu cădea în extrema cealaltă, a ghinionului. Așa cum norocul este un termen pentru ceva iluzoriu, la fel este și termenul de ghinion. Dar și în cazul unor sentimente negative și al senzației că primești numai lucruri rele, poți face ceva: roagă-te! Dumnezeu îl poate opri pe cel rău să te atingă cu darurile lui otrăvite. Dacă există un „noroc”, acela este Dumnezeul nostru.

    Voi cinsti pe cine Mă cinstește

    Îi mulțumesc Tatălui ceresc pentru răspunsul Lui rapid. Adesea, când plănuiesc programa pentru studenții mei, cer călăuzire de sus, iar El îmi răspunde prin idei excelente, care nu numai că îmbogățesc cunoștințele studenților, dar îmi și furnizează ocazii pentru a împărtăși bunătatea Sa.

    Umilinţa, smerenia, modestia

    Dacă ne supunem inima lui Dumnezeu în fiecare zi, nu avem nevoie să ne supunem oamenilor care folosesc arestarea, amenințarea sau intimidarea, chiar dacă le folosesc în numele Domnului.

    Te iubesc… din interes!

    Rugăciunea noastră ar trebui să fie aceea de a primi de la Dumnezeu sprijin pentru a trece dincolo de avantajele sau interesele egoiste. Să iubim indiferent ce primim în schimb. PROVOCARE: Iubește nepărtinitor, fără să aștepți ceva în schimb! Iubește așa cum ne-a iubit Isus pe noi!

    A hatalommal kísért igehirdetés

    „Azokban a napokban pedig eljött Keresztelő János, aki prédikált Júdea pusztájában. És ezt mondta: Térjetek...